Vrei sa te distrezi copios? Citește Trei într-o barca, de Jerome K. Jerome.

Trei intr-o barca, fără a pune la socoteala și câinele, de Jerome K. Jerome,  este o carte subțire și tare amuzanta, perfecta pentru o după-amiază în care vrei sa te destinzi. Întâmplările prin care trec cei trei prieteni împreună cu câinele lor sunt o excelenta sursa de umor. Acțiunea se petrece in epoca victoriana, și descrie călătoria pe Tamisa a trei prieteni împreună cu fox-terrier-ul lor, ce doresc o schimbare de peisaj și aer mult mai curat decât cel poluat al Londrei. Plecând de la aceasta idee, toate mișcările pe care le fac cei 4 -pregătirea bagajului, a proviziilor, manevrarea bărcii, vizitarea locurilor unde se opresc peste noapte și multe altele-sunt povestite cu mult haz și va vor stârni cu siguranță hohote de ras. Umorul nu este vulgar, nu e din cel ce poate fi repovestit, e tipul acela de umor britanic, extrem de savuros.
Așadar, o carte pe care o recomand cu căldură tuturor celor ce apreciază un umor de buna calitate.
Iată fragmentul de la începutul cărții. Practic, începi sa zâmbești de la primele cuvinte, iar pana la sfârșit razi în voie.
"Eram  patru:  George,  William  Samuel  Harris,  eu  şi  Montmorency.  Cu  pipele aprinse,  stăteam  cu  toţii  în  camera  mea  şi  discutam  despre  starea  noastră  jalnică  — jalnică  din  punct  de  vedere  medical, bineînţeles. Nu  se  simţea  bine  nici  unul  şi  asta  ne  neliniştea  la  culme.  Pe  Harris  îl  apucau  din când  în  când  nişte  ameţeli  atât  de  ciudate,  încât  abia  de-şi  mai  dădea  seama  ce  face.  Şi George  avea  ameţeli,  nici  el  nu  prea  ştia  pe  ce  lume  trăieşte.  Cât  despre  mine,  aveam ficatul  deranjat.  Ştiam  că  am  ficatul  deranjat,  deoarece  numai  cu  puţin  mai  înainte citisem  o reclamă  de  pilule  hepatice,  unde  erau  descrise  amănunţit  diversele  simptome după  care  îţi  poţi  da  seama  că  ficatul  nu  funcţionează  cum  trebuie.  Eu  aveam  toate aceste  simptome. Lucru  foarte  curios:  ori  de  câte  ori  îmi  arunc  ochii  pe  vreo  reclamă  medicală, ajung  inevitabil  la  concluzia  că  sufăr  de  boala  respectivă,  în  forma  ei  cea  mai  virulentă. De  fiecare  dată,  diagnosticul  pare  să  corespundă  întocmai  tuturor  senzaţiilor  încercate de  mine. Îmi  amintesc  cum  m-am  dus  într-o  zi  la  British  Museum,  ca  să  mă  documentez  cu privire  la  tratamentul  unei  uşoare  indispoziţii  ce  mă  tot  sâcâia  —  cred  că  era  vorba  de boala  fânului.  Mi  s-a  adus  cartea  şi-am  citit  tot  ce  mă  interesa.  Apoi,  aproape  fără  să-mi dau  seama, am început  să  răsfoiesc  alene  paginile  şi  să  studiez, într-o  doară, bolile, una după  alta.  Nu-mi  aduc  aminte  cu  ce  anume  am  început,  în  orice  caz,  era  o  boală cumplită,  nimicitoare,  iar  înainte  de  a  fi  străbătut  măcar  jumătate  din  lista "simptomelor  premonitorii",  eram  încredinţat  că  o  am  într-o  formă  foarte  gravă.  Am rămas  înlemnit  de  groază,  iar  apoi,  cu  nepăsarea  pe  care  ţi-o  dă  doar  deznădejdea,  am mai  răsfoit  câteva  pagini.  Am  dat  de  febra  tifoidă,  am  citit  simptomele  ei  şi  am  descoperit  că  am  febră  tifoidă,  că  o  aveam  probabil  de  luni  de  zile,  dar  fără  să  ştiu.  M-am întrebat  ce  s-ar  mai  putea  să  am!  A  venit  rândul  choreei  şi  am  constatat,  după  cum  mă aşteptam,  că  sufăr  şi  de  choree.  Şi,  cum  cazul  meu  începea  să  mă  intereseze,  m-am hotărât  să-l  cercetez  până  la  capăt,  de  astă  dată  pornind  alfabetic.  Am  deschis,  aşadar, la  "acetonemie",  descoperind  că  mă  ofilesc  din  pricina  ei  şi  că  stadiul  acut  al  bolii  avea să  se  declare  în  următoarele  cincisprezece  zile.  Am  răsuflat  uşurat  constatând  că  sufăr de  nefrită  cronică  doar  într-o  formă  benignă,  astfel  că,  în  privinţa  ei,  puteam  trăi  încă mult  şi  bine.  Aveam  holeră  cu  complicaţii  grave,  cât  despre  angina  difterică,  se  părea  că o  aveam  încă  din  leagăn.  După  ce  am  parcurs  cele  douăzeci  şi  şase  de  litere  ale alfabetului, am ajuns  la  concluzia  că  singura  boală  de  care  nu  sufeream era  artrita."

Read more »

Nicole a aruncat un tort Pavlova la gunoi iar eu am vazut rosu în fata ochilor (ca un veritabil Taur ce sunt)

Am vazut recent un film în care Nicole Kidman arunca nonșalant la gunoi un tort Pavlova. O mica felie scăpă, în rest, minunăția de bezea, frișcă și fructe ajunge în punga de gunoi. Gestul acesta m-a revoltat peste măsură. Și nu e pentru prima data. Ori de câte ori vad mâncare irosita, atât în realitate cât și în filme, ma înfurii. O mare parte a populației lumii trăiește în condiții modeste, iar prin Africa copiii mor, efectiv, de foame. Știu, gândim ca nu e vina noastră, ca nu avem ce face, ca alții sunt responsabili, ca alții au resursele financiare sa ia masuri consistente, ca alții sunt în pozițiile cheie prin care ar putea transforma existenta mizera a multor oameni într-una decenta. Dar, chestia e ca putem face ceva și noi. Pare puțin, dar dacă fiecare dintre noi și-ar da interesul, puținul de la fiecare s-ar cumula în ceva mare, care sa aducă efectiv o schimbare. Așadar, sa facem chestii de bun-simt: sa stingem lumina când ieșim din camera, sa închidem robinetul cât timp ne periem dinții, sa refolosi pungile de plastic si sa nu mai irosim mâncare. Sa cumpărăm atât cât consumam, sa inventam rețete noi cu ce avem prin frigider, sa nu mai aruncam mâncarea în ziua expirării, deoarece pentru marea majoritate a alimentelor aceasta este doar orientativa. De ex, am gătit branza Ricotta la 3 săptămâni de la expirare și nu s-a întâmplat nimic, prajitura a fost super gustoasa.

Cei implicați în industria filmului, documentarelor, persoanele publice în general, au de asemenea o mare responsabilitate și trebuie sa facă tot posibilul sa ii responsabilizeze pe cei care ii urmaresc. Am observat ca faza aceasta a aruncării mâncării apare mai ales în filmele americane. Europenii si restul lumii sunt mult mai responsabili, cel puțin în filme. Americanii, în schimb, cu casele lor imense în care locuiesc doar doi oameni, cu mașinile mari, porțiile mari, sunt cei mai iresponsabili și disprețuitori oameni cu privire la resursele pe care le consuma. Eu știu America doar din filmele și documentarele pe care le vad la TV. Cred însă ca reflecta destul de bine societatea americana, cultul lor pentru ei înșiși, faptul ca se cred "great" și considera ca merita orice și sa consume oricât. De altfel, societatea americana e afectata în mare parte de obezitate morbida, fapt care arata ca efectiv nu știu când e momentul sa se oprească din acest consum iresponsabil. 

As vrea sa nu mai vad, niciodată, în vreun film, mâncare aruncata și alte resurse distruse fără rost. Și, ca o femeie căreia ii place sa gătească, în special prăjituri, nu as mai vrea sa vad, ever, un tort aruncat la gunoi. Doar cineva care nu a gătit în viata lui ar putea face asa ceva. Cineva fără respect pentru munca, timp și, în special, pentru hrana pe care, momentan, ne-o permitem. 

Sa arătăm, așadar, mai mult respect pentru ce avem, recunoștință ca, din întâmplare, ne-am născut în locul unde putem manca orice la orice ora din zi sau noapte, și responsabilitate pentru lumea în care trăim și în care am vrea, nu-i asa, sa trăiască și copiii noștri.

P.S. A nu se înțelege de aici ca am ceva cu Nicole Kidman. Dimpotrivă. Este o actrița minunata, și ii urmăresc filmele cu mare placere. 

Read more »

Posted in: Despre orice sau din toate cate putin

Vreti sa trimiteti o carte postala personalizata prin Posta Romana? Exista MyPostalcard

Astăzi, 1 martie 2018, mi-am dat seama ca, din cauza zăpezii ce a căzut în ultimele zile, am uitat sa trimit bunicilor un martisor. De obicei cumpăr o felicitare pe care o expediez cu Posta Romana.  Deoarece bunicii nu au telefon mobil sau acces la Internet, Posta ramane singura optiune prin care pot sa le fac o mica bucurie.

Afara zapada e mare, plus un ger de crapa pietrele (-10 grade C). Asadar, am intrebat: "oare nu exista vreun serviciu care sa trimita o felicitare prin posta?" Google mi-a raspuns imediat ca DA, exista un astfel de serviciu al Postei Romane, lansat pe 27 martie 2017.

MyPostalcard se numeste serviciul, si tocmai l-am folosit pentru a trimite o carte postala personalizata cu o fotografie aleasa de mine. Am incarcat fotografia, am scris urarea, am completat datele destinatarului si ale mele, expeditorul, si am ales serviciul Premium, care trimite cartea postala in plic inchis, cu tarif national 5.7 lei. Celalalt serviciu, Basic, ar fi trimis-o fara plic, cu 3.8 lei. Timpul de livrare este de maximum 3 zile pentru MyPostalcard Premium, şi de maximum 6 zile, pentru categoria MyPostalcard Basic (se pot trimite carti postale si international, caz in care preturile si timpul de livrare sunt putin mai mari).

Am platit online, cu ajutorul card-ului bancar printr-un serviciu securizat de plati online pus la dispozitie de BCR; in cateva minute am primit confirmarea platii si factura.

Din ce am inteles, aceste carti postale digitale vor fi transmise electronic, în mod automat, către Sucursala Fabrica de Timbre unde, după confirmarea plăţii, se efectuează operaţiunile de tipărire pe suport fizic, sortare şi introducere a trimiterilor MyPostalcard în reţeaua poştală.

Asadar, in maximum 3 zile, bunicii mei vor primi o felicitare de la nepoata lor, prin care le transmite toata dragostea ei; un gest mic, dar care pe ei ii va bucura. 

Ceea ce ma bucura pe mine este faptul ca Posta Romana a facut, in sfarsit, un pas inainte in ceea ce priveste modernizarea si adaptarea la vremurile intens tehnologizate pe care le traim. A reusit sa imbine doua chestii importante: serviciul online si serviciul fizic. Sunt multe situatii in care online-ul nu ajunge. Cazul bunicilor mei, batrani, fara smartphone sau computer, este un exemplu. Si mai e ceva: nu se compara o felicitare virtuala cu una pe hartie. Va spun sincer, ca la cele virtuale eu nici nu ma uit, pentru ca nu ma ating absolut deloc emotional. E altceva insa cu cele pe hartie. Nici nu le arunc, am felicitari de acum 10-15 ani, cand se dadeau cu ocazia zilelor de nastere, de nume. Scrisul de mana este iarasi un lucru pe cale de a fi pierdut. Iar un mesaj scris de mana denota multa grija si atentie pentru persoana careia ii este adresat. Intr-adevar, serviciul MyPostalcard nu rezolva problema scrisului de mana (!), dar tot e mai bine decat un sms sau email.

Read more »

Posted in: Despre orice sau din toate cate putin

Blandetea noptii, de F.S.Fitzgerald - despre iubire, dependenta si evadare

In ultimele zile ale vacantei am reusit sa termin Blandetea noptii, faimosul roman al lui F. S. Fitzgerald. Am inceput cartea mai demult, însă primul capitol a fost tare greu de terminat. Stilul flashback folosit in aceasta parte a cartii, cu multiple evocari ale trecutului, precum si introducerea numeroaselor personaje, salturile rapide intre povestile acestora, frazele lungi, indiciile prea multe sau prea putine, toate acestea m-au facut sa incetinesc ritmul si sa recitesc anumite pasaje pentru a intelege actiunea. De cateva ori am fost tentata sa renunt, deoarece, in acest prim capitol scriitorul nu mi-a starnit interesul pentru poveste, pentru personaje, nu doream sa ii cunosc mai bine pe sotii Diver.
Am continuat sa citesc, doar datorita faptului ca e vorba de Fitzgerald. Si, intr-adevar, urmatoarele doua parti au reusit sa ma tina cu sufletul la gura, sa imi creeze acea dependenta de poveste care ma face sa las totul deoparte si sa citesc.
Asadat, povestea sotilor Diver a reusit sa ma captiveze. Dick, tanar psihiatru, se indragosteste de Nicole, o tanara frumoasa, bogata, dar cu ceva probleme psihice, pe care Dick reuseste in mai multe randuri sa le trateze. Casnicia lor, invidiata de toata lumea, pare perfecta. Ei par perfecti. Insa imaginea frumoasa incepe sa se destrame pe masura ce Nicole devine din ce in ce mai sigura pe ea. Pare ca puterea lui Nicole se trage din Dick, pare ca aceasta casnicie a existat doar pentru ca ea sa se reintregeasca. Intr-un final, se despart, Dick, epuizat fizic si psihic, iar Nicole mai bine ca niciodata. Aceste relatii, in care la inceput unul este slab, dependent de celalalt, sfarsesc uneori astfel, raportul de forte inversandu-se. De aceea este bine sa fie un echilibru in toate, in special in ceea ce priveste relatia dintre doi soti.
Nu stiu daca asta este ce a vrut sa transmita Fitzgerald; ce am inteles eu este ca sunt oameni care se agata de alti oameni si isi iau de la acestia energia necesara vietii. Unii o dau de bunavoie toata viata sau o perioada. Se poate ca doar asa sa isi gaseasca adevaratul rost. Insa uneori ajung la capatul puterilor, nu mai vor, nu mai pot, nu mai au energie de dat. Unii se rup si isi refac viata. Altii, ca Dick, nu isi mai gasesc niciodata rostul si se preumbla prin diverse colturi ale lumii, negasindu-si linistea cu adevarat.
Aceasta carte nu trebuie citita pe fuga; rezervati-va timp pentru ea, pentru a o parcurge pe indelete, pentru a urmari si intelege scriitura lui Fitzgerald.

Read more »

Posted in: Hrana pentru suflet

Soțul meu, Michael, de Amos Oz - despre viata în doi atunci când nu exista fiorii dragostei

Cu greu am reușit sa termin cartea Soțul meu, Michael, a scriitorului israelian Amos Oz. Aceasta a fost una dintre primele cărți scrise de el, devenind rapid un bestseller. "Cronica unei casnicii esuate", cartea are în prim plan pe Hanna și Michael, doi oameni care se căsătoresc mult prea repede, fără sa își acorde timpul necesar cunoașterii profunde. Ea, studenta la Litere; el, student la geologie. Ea, poetesa fără sa scrie poezii, după cum o caracterizează socrul, el, realist convins. Era de așteptat ca ei sa nu ii fie îndeajuns existenta calma, fără riscuri, plicticoasa, pe care i-o poate oferi el. El, conștient ca s-a însurat cu o fata frumoasa, care ar fi putut avea orice băiat, face tot ce ii sta în putință, uneori chiar mai mult, pentru a o face fericita. Îngrijește copilul abia născut, face cumpărături, gătește, curata, și, în același timp, își da licență și își începe teza de doctorat. În tot acest timp, Hanna, care a renunțat la facultate și muncește ca educatoare la o grădiniță, își potolește frustrările și așteptările neîmplinite cheltuind fără rost, pe haine și mobilier, aproape toți banii din casa. Am intuit ca Hanna vrea un bărbat plin de viata, mai puțin inteligent decât Michael pentru a nu se simți complexata, un bărbat cu care sa rada, sa călătorească, sa facă nebunii, un bărbat nu atât de bine ancorat în realitate ca Michael. Cu toate ca reușește, după ani, sa ajunga la împlinirea fizica alături de soțul ei, nu reușește cu niciun chip sa și-l apropie, percepandu-l ca pe un străin. Nici copilul, un băietel inteligent și curios, la ale cărui întrebări doar tatăl ii răspunde cu placere, nu reușește sa își facă părinții sa se îndrăgostească. Pentru ca la concluzia aceasta am ajuns: Hanna și Michael, doi tineri de 19 și 22 de ani, s-au hotărât sa se căsătorească fără sa fie îndrăgostiți unul de celalalt. Da, se plăceau, au ajuns sa se și iubească la un moment dat, având acea iubire care apare datorita traiului în comun, dar nu au avut acea iubire cu uitare de sine, când nimic din jur nu mai contează, doar omul se lângă tine. Acea iubire când doi oameni devin unul, uniune completa, spirituala și fizica. Michael, fire realista, e mulțumit ca e soția lui. Hanna, suflet neîmplinit, rămâne cu o neliniste, ca atunci când aștepți ceva, dar nu știi ce. Incapabila sa facă ceva sa iasă din aceasta situație, se resemnează, pregătindu-se pentru o mulțime de ani la fel de plictisitori.

Acțiunea se petrece în Ierusalimul anilor '50, și aflam, cu aceasta ocazie cate ceva despre oraș și oamenii care trăiesc în el. 

De ce am terminat greu aceasta carte? Pentru ca Amos Oz a fost greu de urmarit; cartea e plina de descrieri lungi ale orașului, ale viselor Hannei. Uneori și activitățile zilnice sunt descrise cu prea multe cuvinte. Sunt genul de cititor care își faureste o imagine cu cuvintele fiecărei pagini. Fiecare carte se transforma, în mintea mea, pana la urma într-un adevărat film. Cu cat scriitura e mai clara, cu atât filmul meu e mai bun. Dar, filmul făurit din aceasta carte are multe părți lipsa, deoarece nu am reușit sa unesc cuvintele pentru a forma imaginea corespunzătoare. De aceea, cred ca nu voi mai citi, cel puțin în viitorul apropiat, vreo carte a lui Amos Oz. 

Read more »

Posted in: Hrana pentru suflet

Vacanta în Bavaria - printre vulturi în Alpii bavarezi

Prima oprire a vacantei noastre în Bavaria din 2017 a fost la Berchtesgaden. Aici am poposit pentru 2 nopți, la pensiunea Gastahaus Alpine. Scorul Booking reflecta realitatea, pensiunea este curata iar micul-dejun bun. Nu am stat prea mult prin pensiune, deoarece în concediu noi încercăm sa ne cream amintiri, de aceea vizitam și experimentam tot ceea ce locul respectiv oferă.
Așadar, ziua din Berchtesgaden a fost plina și extrem de frumoasa. Am început-o cu vizita la muzeul Obersalzberg Documentation Center, care documentează viata lui Hitler și a regimului creat de el. Am un mare offff legat de acest muzeu, și anume faptul ca toate informațiile sunt scrise în lb germana. Da, ți se oferă audioguide, dar contra cost, ceea ce nu mi se pare deloc normal. Faptul de a nu oferi informații în engleza îmi pare revoltător, o lipsa de de respect pentru cel care plătește același preț cu un neamț. Chestia asta am întâlnit-o și la muzeul de știință din Munich, deci bănuiesc ca e un act făcut cu intenție, dintr-un orgoliu exacerbat.

În fine, trecând peste asta, am găsit în unele secțiuni pliante în engleza care aveau un rezumat al plăcuțelor în lb germana, asa ca, una peste alta, muzeul e ok. Însă partea cea mai interesanta este cea a buncărelor. Sute de km de tuneluri împânzesc regiunea Obersalzberg, legând casele lui Hitler și ale comandanților sai de prim rang. Sunt impunătoare, cu sisteme complexe de aerisire, provoacă admiratie și durere în același timp, atunci când te gândești ce munca titanica a fost depusa în realizarea lor.
A urmat apoi vizita la Cuibul Vulturilor, cabana de pe vârf de munte, locul preferat al Evei Braun. Aici a fost oficiată, de altfel, căsătoria dintre Eva și Hitler. La cabana se ajunge cu un microbuz, ale cărui plecări sunt la fiecare 35 de minute, începând cu ora 8. Costul unui bilet este de 16 euro, însă dacă ești cazat în Berchtesgaden (și dovedești asta prin cardul de turist oferit gratuit de pensiune) obții o reducere de 3 euro. Daca ești cu mașina personala, aceasta trebuie lăsată în parcarea de unde pleacă microbuzul (taxa 3 euro, reducere 50% cu cardul de turist). Drumul cu autobuzul, pe munte, este foarte frumos și oferă priveliști de vis ale împrejurimilor, inclusiv asupra lacului Konigsee.
De îndată ce microbuzul a ajuns la stația finala, trebuie sa va înregistrați pentru drumul de întoarcere. Noi am ales ca plecarea sa fie după 2 ore, însă bine era sa fi ales 2.5 ore, deoarece o jumătate de ora am pierdut-o așteptând în tunelul foarte lung, umed și răcoros (destul de frig, va recomand sa va imbracati corespunzator), în care trebuie sa stai la o coada imensa pentru a te urca în liftul care urca 20m pentru a te lasa, într-un final glorios, în Cuibul Vulturilor. Așadar, microbuz, tunel, lift. Dar priveliștea de sus merita tot efortul. Am mâncat o prajitura, am băut o bere, am hrănit niște "vulturi" și am plecat satisfăcuți de panorama, de ingineria locului, de modul de organizare al nemților.
De la Eagle's Nest se urmărește șoseaua în sus, pentru ca nu departe de aici începe Rossfeld Panoramic Straße, cea mai înaltă sosea a nemților (1500 m). Panorama e superba, într-adevăr, se vede Germania, se vede Austria, se vad Alpii stâncoși, se vede chiar și Cuibul de la care tocmai am coborât (acesta e situat la o altitudine de 1834m). Intrarea pe sosea este taxata (8 euro). M-am întrebat, cu aceasta ocazie, de ce noi nu avem taxa pe Transfăgărășan sau Transalpina. Sunt la mai mare înălțime și mult mai spectaculoase. La nemți nimic nu este gratis, unul din motivele pentru care economia lor merge atât de bine.
De la înălțime am coborât apoi în micul sat Ramsau, unde am intrat în biserica despre care citisem ca e foarte frumoasa, însă pe mine una nu m-a impresionat (am văzut foarte multe biserici prin călătoriile noastre din tara sau străinătate, asa ca o biserica trebuie sa fie ceva cu totul deosebit ca sa îmi placa).
După cina am vizitat în sfârșit și centrul micului orășel Berchtesgaden, în stil rococo, care mi-a plăcut mai mult decât ma așteptăm. Cochet, cu căsuțele colorate, pictate cu diverse scene (de ex. "fațada cu maimuta", pe o casa ce datează din 1594), perfect aliniate una lângă cealaltă, cu magazine mici cu vitrine îmbietoare, cu câteva terase și nelipsita toneta de înghețată delicioasa, centrul orașului ne-a fermecat la orele târzii la care am pășit pe strazile lui. Târzii pentru nemți, căci ceasul nu arata decât ora ora 21:30, iar pe străzi nici țipenie de om. Asa am învățat ca nemții se retrag devreme seara, la ora 22 străzile fiind pustii și terasele închise. Incredibil, nu? Pentru noi da, fiind obișnuiți cu viata de noapte din România, mai ales în weekend, când de la 22 încolo se iese din casa.
Noua ne-a convenit tradiția nemților de-a se culca devreme, având o zi plina în spate și așteptându-ne la una la fel în ziua următoare.
Ziua petrecuta în Berchtesgaden a fost o zi cu multe amintiri nemaipomenite, cu munte, lacuri, orașele bavareze, soare, istorie, mâncare buna și bere și mai și.

Muzeul Obersalzberg Documentation Center - medalii pentru mamele eroine (cu 3, 5 mai mult de 5 copii)

  Muzeul Obersalzberg Documentation Center - tunel

   Muzeul Obersalzberg Documentation Center - tunel

   Muzeul Obersalzberg Documentation Center - tunel

 Eagle's Nest

  Eagle's Nest

  Eagle's Nest

  Eagle's Nest

  Eagle's Nest

  Eagle's Nest

 Rossfeld Panoramic Straße

 Rossfeld Panoramic Straße

 Rossfeld Panoramic Straße

 Rossfeld Panoramic Straße

 Ramsau

 Berchtesgaden

 Berchtesgaden

 Berchtesgaden

 Berchtesgaden

 Berchtesgaden

 Berchtesgaden

 Berchtesgaden

 Berchtesgaden

 Berchtesgaden

Read more »

Posted in: Hoinari prin lume

TransferGo, pentru transfer de bani in strainatate cu costuri mici

TransferGo este o  companie de transfer international de bani pentru persoanele care doresc sa trimita/primească bani fara a plati taxele percepute de banci. Transferul se produce in timp real si la costuri mult mai mici in raport cu transferul bancar. Se pot face transferuri catre/dinspre oricare din cele 44 de tari in care functioneaza serviciul.

De exemplu, daca cineva din Romania vrea sa trimita in Germania 15 euro, prin transfer bancar i se va percepe o taxa medie de transfer de aproximativ 11 euro. Insa daca foloseste TransferGo, are urmatoarele optiuni:

• Standard: taxa fixa de transfer de 0,99 lire, banii vor ajunge in contul destinatarului in  umatoarea zi lucratoare
• Acum: taxa de 1,99 lire sterline, banii vor ajunge in contul destinatarului in aceeasi zi
• Expres: pentru o taxa de 2,99 lire, banii vor ajunge in contul destinatarului in dimineata umatoarei zile lucratoare. Valabil pentru transferuri facute dupa orele de lucru

Pe 26 septembrie am facut un astfel de transfer, 15 euro in Germania. In locul sumei de 26 de euro, cat as fi platit daca faceam transferul prin ING, am platit in final 75 lei (16.10 euro). Am economisit astfel 10 euro.

Cum functioneaza? Practic, in momentul unui transfer, banii nu parasesc tara respectiva, TransferGo avand conturi deschise in toate cele 44 de state membre. Voi trimiteți echivalentul în lei a o suta de euro din Romania, suma care se duce direct in contul TransferGo din Romania, iar destinatarul primeste echivalentul in euro din contul TransferGo din Germania. Prin urmare, va avea loc un schimb LEI-EURO, care se va face la un curs asemanator celui de la ghiseele bancilor comerciale. La primul transfer pe care il veti face prin serviciul TransferGo nu se va percepe taxa de transfer.

Pe prima pagina a site-ului TransferGo veti gasi pe prima pagina un calculator care va va spune imediat cati bani primiti in Romania daca se trimite o anumita suma din Germania, Italia, Spania, Ungaria, Franta, SUA etc. Sau invers, din Romania in strainatate. Trebuie, asadar, sa ajustati suma pe care trebuie sa o depuneti pana aceasta devine egala cu suma care trebuie sa ajunga in contul destinatarului.

Click aici pentru mai multe detalii!  

Cum poti castiga bani recomandand TransferGo?

Cei de la TransferGo au un sistem de rasplatire a celor care recomanda serviciul lor prietenilor. Dupa va faceti faci cont pe site (va puteti conecta direct cu contul de Facebook), sus de tot, pe bara albastra, ai sectiunea Invita & Castiga. Click acolo si veti avea un cod unic si un link. Prietenii care se inscriu cu link-ul vostru pot face primul transfer fara sa mai plateasca taxa de 0,99 lire. Cand prietenul vostru transfera 50 de lire sau mai mult, veti primi un bonus de 20 de lire, care se va regasi in contul vostru.

Read more »

Posted in: Despre orice sau din toate cate putin