StartCounter

sâmbătă, 30 septembrie 2017

TransferGo, pentru transfer de bani in strainatate cu costuri mici

TransferGo este o  companie de transfer international de bani pentru persoanele care doresc sa trimita/primească bani fara a plati taxele percepute de banci. Transferul se produce in timp real si la costuri mult mai mici in raport cu transferul bancar. Se pot face transferuri catre/dinspre oricare din cele 44 de tari in care functioneaza serviciul.
De exemplu, daca cineva din Romania vrea sa trimita in Germania 15 euro, prin transfer bancar i se va percepe o taxa medie de transfer de aproximativ 11 euro. Insa daca foloseste TransferGo, are urmatoarele optiuni:
  • Standard: taxa fixa de transfer de 0,99 lire, banii vor ajunge in contul destinatarului in  umatoarea zi lucratoare
  • Acum: taxa de 1,99 lire sterline, banii vor ajunge in contul destinatarului in aceeasi zi
  • Expres: pentru o taxa de 2,99 lire, banii vor ajunge in contul destinatarului in dimineata umatoarei zile lucratoare. Valabil pentru transferuri facute dupa orele de lucru
Pe 26 septembrie am facut un astfel de transfer, 15 euro in Germania. In locul sumei de 26 de euro, cat as fi platit daca faceam transferul prin ING, am platit in final 75 lei (16.10 euro). Am economisit astfel 10 euro.
Cum functioneaza? Practic, in momentul unui transfer, banii nu parasesc tara respectiva, TransferGo avand conturi deschise in toate cele 44 de state membre. Voi trimiteți echivalentul în lei a o suta de euro din Romania, suma care se duce direct in contul TransferGo din Romania, iar destinatarul primeste echivalentul in euro din contul TransferGo din Germania. Prin urmare, va avea loc un schimb LEI-EURO, care se va face la un curs asemanator celui de la ghiseele bancilor comerciale. La primul transfer pe care il veti face prin serviciul TransferGo nu se va percepe taxa de transfer.
Pe prima pagina a site-ului TransferGo veti gasi pe prima pagina un calculator care va va spune imediat cati bani primiti in Romania daca se trimite o anumita suma din Germania, Italia, Spania, Ungaria, Franta, SUA etc. Sau invers, din Romania in strainatate. Trebuie, asadar, sa ajustati suma pe care trebuie sa o depuneti pana aceasta devine egala cu suma care trebuie sa ajunga in contul destinatarului.
Click aici pentru mai multe detalii!  

Cum poti castiga bani recomandand TransferGo?
Cei de la TransferGo au un sistem de rasplatire a celor care recomanda serviciul lor prietenilor. Dupa va faceti faci cont pe site (va puteti conecta direct cu contul de Facebook), sus de tot, pe bara albastra, ai sectiunea Invita & Castiga. Click acolo si veti avea un cod unic si un link. Prietenii care se inscriu cu link-ul vostru pot face primul transfer fara sa mai plateasca taxa de 0,99 lire. Cand prietenul vostru transfera 50 de lire sau mai mult, veti primi un bonus de 20 de lire, care se va regasi in contul vostru.

vineri, 22 septembrie 2017

Unde mancam in Constanta: Dulce Maria, cofetaria cu prajituri proaspete si gustoase

De fiecare data cand am cumparat de la cofetaria Dulce Maria prajituri, acestea au fost atat de proaspete incat parea ca abia au pus tava in vitrina. Blat pufos, insiropat, nu prea dulce, crema fina, frisca gustoasa, pe scurt, prajituri foarte bune. Preturile sunt si ele bune, orice prajitura fiind intre 4 si 8 lei. Nu stiu ce fel de ingrediente folosesc, la ora actuala nu prea mai stii ce e natural si ce nu, stiu doar ca aceste prajituri au un gust foarte bun, nu iti dau impresia ca e ceva artificial la mijloc si nu sunt foarte dulci. Pentru mine e suficient sa ma convinga sa revin ori de cate ori simt nevoia de un desert si nu am chef/timp sa mi-l prepar singura.

Nota mea: 10 (septembrie 2017)
Adresa: Strada Bogdan Vodă 77, Constanța (zona Asirom)


Țara Făgărașului - ținut desprins din paginile unei povești

Am fost în vacanta în Tara Făgărașului în august 2016 și mi-a plăcut mult timpul petrecut în acest ținut ce pare desprins din paginile unei povesti.
O poveste cu cetăți precum cetatea Făgărașului, atât de frumos restaurata, cu un muzeu potrivit de mare încât sa nu te plictisească și plin de obiecte interesante din viata obișnuită a oamenilor din aceste locuri. Mi-a plăcut în mod deosebit contractul de munca al unui învățător din 1861, care stabilea ca acestuia sa i se plătească 15 fr. și o jumătate de car de lemne pe an. Totul scris în limba vremii, ca și scrisorile unor soldați către familiile ramase în sat. Autentic, original, reușind sa te facă sa vezi cu ochii mintii personajele și viata lor de zi cu zi. Deosebit de frumoase sunt și icoanele pictate pe sticla, și sticla pictata sub diverse forme (pahare, farfurii). Mi-au plăcut la fel de mult sălile cetății, în special Sala Tronului, toate decorate corespunzător. O vizita la cetatea Făgărașului este, așadar, interesanta atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii, pentru care poveștile sunt încă vii și cu un farmec aparte.
La Vâltoare este un alt loc magic al povestii fagarasene. Singura dârstă tradițională functionala din tara. Aceasta este un atelier de spălare și prelucrare a lânii. Produsele finale sunt covoare și fel de fel de haine tradiționale specifice locului. Iar totul este făcut, aici e partea frumoasa și interesanta, cu forța apei, ecologic, fără produse chimicale. Citisem despre vâltoare, nu înțelesesem prea bine ce și cum, de aceea va indemn sa vedeți cu ochii voștri, va garantez ca va va vrăji și veți rămâne cu gândul la ea. Proprietarii dârstei din Lisa sunt la a 7-a generație de când se îndeletnicesc  cu aceasta frumoasa meserie și încearcă sa reziste. Turismul le poate veni în ajutor, așadar vizitați dârsta La Vâltoare din Lisa și ajutați la menținerea unei tradiții vechi de sute de ani.
Un alt loc plin de farmec pe care l-am vizitat a fost moara acționata de apa de la Ohaba, de lângă Șinca Veche. Veche de 135 de ani, moara functioneaza perfect, fiind folosita de localnici. Contra unei sume de 5 lei/persoana, proprietarul va va explica în detaliu cum merge, putând apoi sa faceți poze, se degustați pâinea sau mămăliga, chiar sa cumpărați faina de diverse tipuri.
Manastirea Constantin Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus este poate locul cel mai cunoscut și vizitat din întreaga zona. Este o mănăstire frumoasa, am văzut pentru prima data o biserica la etajul unei clădiri. Se poate merge de asemenea la izvorul părintelui Arsenie Boca, locul unde se pare ca acestuia ii plăcea sa se întâlnească cu oamenii. Nu puteam rata herghelia din Sâmbăta de Jos. Intenția noastră era sa luam o ora de călărie, dar, din păcate, asa ceva nu mai este posibil începând cu anul trecut. Momentan, se pot face doar plimbări cu trăsură, ceea ce pe noi nu ne-a atras, preferând sa vizitam grajdurile. Am admirat armăsarii, foarte frumoși, masivi, impunători și topiti după ciocolata, după cum ne-a arătat un angajat ☺.  Am văzut apoi iepele și mânjii , ținuți separat, în aer liber. Frumos, dar nu pricep de ce au renunțat la acele ore de călărie, o sursa de venit la urma urmei, putând fi puse în practica fără mare bătaie de cap cu angajați experimentați (dar dispuși sa munceasca) și un cal blând. Bine, depinde și de turist toată treaba, dar cred ca soluții se găsesc dacă se chiar se dorește.
La sfârșitul vizitei în Tara Făgărașului am vizitat manastirea rupestra de la Șinca Veche. Se ajunge ușor, obiectivul fiind marcat de indicatoare. Manastirea rupestra nu a putut fi datata cu precizie, versiunea mai des intalnita accepta ca an al aparitiei 1742, moment cand bisericile ortodoxe sunt interzise. Sunt pareri care spun ca manastirea exista de cateva mii de ani, avand origini dacice sau chiar mai inaintate. Ceea ce mi-a plăcut a fost turnul interior, reprezentând turla bisericii, ce este în forma de spirala și prin care pătrunde singura sursa de lumina din peșteră. 
În ceea ce privește cazarea, noi am optat sa stam astfel încât sa fim în mijlocul ariei noastre de vizitare. Astfel, am găsit una dintre puținele pensiuni, din toată zona, care oferă pensiune completa. Acest lucru este foarte important, deoarece singurul local în toată zona (în afara de orașul Fagarasi) unde poți lua masa este lângă Manastirea Brâncoveanu. De asemenea, am cautat ca pensiunea sa fie lângă munte, la o oarecare altitudine, sa simțim totuși un aer mai tare, nu de câmpie, ceea ce este iarăși greu de găsit, singura stațiune situata lângă munte fiind stațiunea climaterica Sambata de Sus. Pensiunea aleasa a fost Roua Muntelui, din satul Dejani, de fapt în afara acestuia, aici s-a creat putina confuzie, dar după un telefon la proprietar, s-a rezolvat. O pensiune frumoasa, curata, cu mâncare buna. Plina de copii, deci dacă vreți liniște deplina, căutați în alta parte. Noi plecam dimineață și veneam seara, asa ca acest aspect nu ne-a deranjat.
Așadar, vacanta în Tara Făgărașului a fost una foarte frumoasa (ca de altfel toate vacantele noastre, dacă e ceva ce ne iese bine, acel lucru este concediul☺). Este o regiune în care te poți relaxa, având câteva obiective frumoase care sa coloreze zilele de vacanta. 4 zile în zona sunt suficiente pentru a vedea ce se poate, într-un ritm liniștit. Bineînțeles, se poate urca și pe Făgăraș, ceea ce noi am și făcut, dar despre asta într-o alta postare. 







vineri, 1 septembrie 2017

Povestea slujitoarei, de Margaret Atwood, sau unde se ajunge atunci când asistam pasivi la anularea unor drepturi fundamentale

Povestea slujitoarei, de Margaret Atwood, este o carte despre care știam ca a fost ecranizata și ca serialul urma sa fie difuzat pe Hbo GO. Trebuie sa recunosc faptul ca, atunci când am dat peste aceasta carte (răsfoind lista de publicații a lui Atwood pentru a alege prima carte a acestei scriitoare pe care urma sa o citesc), am trecut repede peste ea, deoarece cărțile fanteziste nu prea sunt pe gustul meu. În plus, am intuit ca tema cărții ma va irita teribil. Și asa a fost.
Am urmărit primul episod al serialului și m-am hotărât sa cumpăr cartea. Mi-am dat seama ca distopia prezentata nu este foarte departe de o realitate cu care ne vom confrunta, poate, într-un viitor nu prea îndepărtat. Pe fondul discuțiilor declanșate de tembelii de la Coaliția pentru Familie, am realizat ca poate asistam, fără sa ne dam seama, la acel mic incident declanșator de evenimente care răstoarnă lumea. De atât e nevoie, uneori, de niște habotnici, rasiști, misogini, inadaptati social, pentru a schimba ordinea fireasca a lumii.
Pe scurt, povestea este a unei "slujitoare", adică o femeie fertila plasata în cadrul unei familii fără copii din elita societății, pentru a încerca, timp de doi ani, sa rămână însărcinată cu bărbatul familiei, urmând ca acel copil sa ii fie luat și sa fie crescut de familia respectiva. Totul se petrece într-o societate în care femeile nu mai au niciun fel de drepturi. Nu pot avea serviciu, bani; nu au voie sa citească, sa iasă din case neînsoțite. Sunt împărțite pe categorii: Soții, de obicei infertile, Marthe (bucatarese), Econoneveste, care făceau de toate și Slujitoare, al căror unic rol este acela de a procrea. Pentru ca în aceasta lume se nasc foarte putini copii sănătoși. Majoritatea femeilor și bărbaților este infertila. De aceea, fertilitatea este considerata resursa națională.
Eroina noastră are propria fetita, despre care nu mai știe nimic. De asemenea, crede ca soțul ei este fie mort, fie zace în vreo carcera. Își petrece timpul încercând sa își păstreze sănătatea mintala și sa nu își piardă speranța. Are norocul de a mai găsi o data dragostea, care pare sa o salveze de la moarte sigura.
Bineînțeles, intr-un stat totalitar patriarhal, regulile sunt respectate doar în aparenta de către bărbații bogați sau influenți. Un astfel de bărbat recunoaște ca noul sistem este bun doar pentru unii: pentru bărbații care, in vechiul sistem, nu mai aveau nimic, care își pierduseră interesul pentru tot, din cauza femeilor care păreau ca au tot. Se simțeau inutili, nimic nu mai avea farmec, orice se putea obține prea ușor. Asa ca au decis sa schimbe radical lucrurile, reducând femeile la statutul de femei în casa, totul ambalat cu teroare si religie reinterpretata în propriile scopuri. Schimbarea a venit încet, pe nesimțite, justificată în mare parte prin asigurarea securității tarii în fata atacurilor teroriste islamiste. Suna cunoscut, nu?  Exact.
Ma așteptam să citesc cum Offred, eroina noastră, reușește sa scape. Mai mult, ma așteptam să văd cum distruge acest sistem. Însă nu e tipul acela de carte, cu happy-end. Și e mai aproape de realitate astfel, deoarece Binele nu învinge întotdeauna Raul. Nu imediat, nu atunci când ne dorim.
Scriitura e una simpla, firele povestii sunt multe însă, unele rememorează trecutul mai îndepărtat, altele trecutul mai recent, iar altele urmăresc prezentul. Totuși cartea e ușor de citit, reușește sa te facă sa intri în pielea și gândurile lui Offred, sa simți ce simte ea, sa vezi ce vede ea. E o carte ce merita citita; din păcate, știu ca exact cei care ar trebui sa o citească nu o vor face, refuzând sau fiind incapabili sa conștientizeze cat rău se afla în vorbele și faptele lor. Tot ce sper este ca noi, restul, sa fim în stare sa nu ii lăsăm sa preia controlul. 

Unde mancam in Constanta: Dulce Maria, cofetaria cu prajituri proaspete si gustoase

De fiecare data cand am cumparat de la cofetaria Dulce Maria prajituri, acestea au fost atat de proaspete incat parea ca abia au pus tava in vitrina. Blat pufos, insiropat, nu prea dulce, crema fina, frisca gustoasa, pe scurt, prajituri foarte bune. Preturile sunt si ele bune, orice prajitura fiind intre 4 si 7-8 lei. Nu stiu ce fel de ingrediente folosesc, dacă sunt naturale sau nu, stiu doar ca aceste prajituri au un gust foarte bun, nu iti dau impresia ca e ceva artificial la mijloc si nu sunt foarte dulci. Pentru mine e suficient sa ma convinga sa revin ori de cate ori simt nevoia unei prajituri si nu am chef/timp sa mi-o prepar singura.

Nota mea: 10 (august 2017)

(Acest articol reprezinta părerea mea personala cu privire la local, determinata de experienta personala. Nu este un articol publicitar)


sâmbătă, 26 august 2017

Femeia cu Parul Rosu, de Orhan Pamuk, o carte care te invita la introspecție

Am citit Femeia cu parul rosu, de Orhan Pamuk, cu placere, având în vedere ca este scrisa de un scriitor ale cărui povesti ma acaparează întotdeauna. Și de aceasta data Orhan Pamuk a reușit sa îmi mențină interesul pana la sfârșitul cărții, făcând sa ma întreb și eu, ca și personajul principal,  Cem, ce s-a întâmplat cu Meșterul Mahmut.
Găsim în carte de toate: un adolescent care începe sa vadă și sa simtă atât greul, cat și plăcerile vieții, o pasiune care ii trasează drumul vieții, o fapta reprobabila, cu implicații morale gigantice, o legenda care devine pentru Cem o adevărată profeție.
Cem, adolescentul, se îndrăgostește de Femeia cu Parul Rosu și va avea, ca urmare a unei singuri seri petrecuta împreună, un băiat cu aceasta. Doar ca nu va afla acest lucru decât mult mai târziu. Intre timp, își continua studiile, se căsătorește, își construiește propria afacere și o dezvolta atat de bine încât ajunge un om înstărit. Doua lucruri îl fac însă să simtă ca nimic din ce are nu conteaza: nu are copii și este măcinat de întrebarea legata de ce s-a intamplat cu meșterul sau. Este vorba de Meșterul Mahmut, fantanarul, al cărui ucenic a fost pe vremea când se îndrăgostea de Femeia cu Parul Rosu, și pe care l-a părăsit pe fundul puțului pe care îl săpau în căutarea apei, după ce, din greșeală, i-a scăpat din mâini găleata cu care ridicau pământul din put, iar aceasta l-a lovit pe meșterul din adâncul fântânii. Ce face Cem? Fuge după ajutor, nu găsește pe cei doi-trei cunoscuți din târgul din apropiere, nu încearcă sa aducă pe oricine altcineva, se întoarce singur, își face bagajul și pleacă acasă, neștiind dacă meșterul sau mai e în viata sau nu.
Își continua viata ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Meșterul Mahmut îl însoțește însă permanent in gândurile și visele sale. Peste ani și ani, își găsește răspunsul la întrebarea care l-a măcinat și, totodată, profeția legendei lui Oedip, care l-a urmărit, de asemenea, toată viata, pare sa se împlinească.
Este o carte frumoasa, cu un ritm nu prea alert, care te face sa te pui în pielea personajelor și sa te întrebi ce ai face tu în situația respectiva. Te invita la introspecție, așadar, iar răspunsurile trebuie sa fie sincere. Pentru ca, asa cum ne arata și aceasta carte, faptele noastre nu sunt uitate, ii afectează pe cei din jurul nostru în moduri nebănuite de noi, și, în cele din urma, noi vom plăti, într-un fel sau altul, pentru ele.

joi, 24 august 2017

Vacanta in Andaluzia: Granada si Alhambra, un vis implinit

In ultima parte a calatoriei noastre am vizitat Granada. Acest oras a fost motivul pentru care am inceput sa planuiesc vacanta in Andaluzia. Fotografiile altor calatori ma lasau muta de admiratie, iar palatul Alhambra mi se parea rupt din povestile Seherezadei. Mi-am spus ca trebuie neaparat sa ajung in acest loc si in 2016 am ajuns.
La sfarsitul lunii martie, am petrecut aproape doua zile in acest oras plin de culoare, masini, turisti si veselie. Asta in ciuda ploii care ne-a insotit cateva ore si care ne-a scurtat plimbarea la pas pe stradutele extrem de inguste dar pline de flori si detalii care imi atrageau privirea in toate directiile.
Granada este un oras mare, in care forfota este mare la orice ora din zi sau noapte. Aici am intalnit cel mai mare numar de turisti. Prin comparatie, Cordoba mi-a parut atunci foarte linistita si intima. Din Sevilla am vazut prea putin ca sa imi formez o parere, dar imi inchipui ca este asemanatoare Granadei.
Am gasit greu cazare in Granada, deoarece voiam sa aiba un cost bun, parcare gratuita si aproape de o statie de autobuz, deoarece nu voiam sa intram cu masina in oras (citisem ca e aglomerat iar locurile de parcare sunt practic inexistente). Am insistat pe Booking, am cautat zile in sir si in cele din urma am gasit motelul Sierra Nevada, cu un scor bun pe Booking, cu parcare gratuita si statie de autobuz plasata practic la 100m. Motelul arata foarte bine, camera a fost mare, utilata cu tot ceea ce trebuie; am avut o mica problema cu aerul conditionat, pe care nu am reusit sa il pornim initial, dar receptionerul chemat in ajutor a fost foarte dragut si am rezolvat imediat problema. Pe scurt, pentru cateva zile de cazare in Granada, motelul Sierra Nevada este o alegere foarte buna.
Cum se ajunge de la motelul Sierra Nevada in centrul Granadei: se ia autobuzul SN2 directia Estacion -> Palacio de Deportes, se coboara la a 5-a statie (Cruz del Sur), apoi se ia autobuzul LAC directia Cruz de Sur -> Violon si se coboara la statia Catedrala (a 6-a statie). De aici se poate ajunge pe jos la Plaza Isabel de Catolica (120m) si Plaza Nueva (240m).
Cum se ajunge din centrul Granadei la motel: se ia autobuzul LAC directia Violon->Cruz de Sur din statia Humilladero sau Fuente de las Batallas, si se coboara la statia Cruz de Sur, de unde se ia SN2 directia Estacion de Autobuses si se coboara la statia Estacion de Autobuses, cea plasata chiar langa motel. 
Toata calatoria cu autobuzul nu dureaza mai mult de 15-20 de minute si aveti ocazia sa vedeti astfel o mare parte din oras. 
Cum se ajunge din centrul Granadei la Alhambra: se poate lua autobuzul C3 sau C4, a carui statie se afla in Plaza Isabel la Católica langa statuia reginei Isabel la Católica si Christopher Columbus de la capatul Gran Vía.
Ruta autobuzului C3: Plaza Isabel la Católica - Plaza Fortuny - Calle Molinos - other stops - Generalife (ticket office) - Puerta de la Justicia - Hotel Palace - Calle Santiago - Plaza Isabel la Católica
Ruta autobuzului C4: Plaza Isabel la Católica - Plaza Fortuny - Calle Molinos - other stops - Generalife (ticket office) - Generalife (car park) - Barranco del Abogado - Campo de Príncipe - Plaza Isabel la Católica

Aceste autobuze urca dealul spre Alhambra, patrunzand in hatisul de stradute inguste. In ziua in care am ajuns in Granada, din greseala am intrat cu masina noastra inchiriata, un Ford Fiesta micut, pe aceste stradute. A fost un cosmar. La un moment dat, am ajuns intr-un punct in care am crezut ca ne-am blocat. Intre masina si zid era practic 1 cm. Nu glumesc. Am reusit sa trecem, cu mari emotii, fara sa avariem masina (orice avarie adusa masinii inchiriate se plateste). Nu stiam cum sa iesim din acel labirint. In cele din urma am reusit sa ajungem la strada principala, iar aceasta peripetie s-a transformat intr-una din acele amintiri savuroase care fac orice calatorie de neuitat.
Biletele la Alhambra le-am cumparat de pe site-ul oficial, optand sa le ridicam din magazinul Alhambra Bookstore, aflat chiar in centrul Granadei. Operatiunea de ridicare a biletelor a decurs normal, si astfel singura grija ramasa a fost sa ne urcam in autobuzul care trebuia sa ne duca la faimosul palat maur.
Alhambra este minunata, asa cum au simtit si descris nenumarati alti calatori inaintea mea. Zidurile galbene ale palatului, camerele si coridoarele incarcate de motive florale, scarile, gradinile, totul este minunat. Cu toate acestea, nu am simtit acea exaltare care credeam ca va fi resimtita atunci cand, acasa fiind, citeam despre Alhambra. Si asta din urmatorul motiv: cu cateva zile in urma vazusem palatul Alcazar din Sevilla, cel mai vechi palat regal din Europa. Ei bine, acest palat este pur si simplu magnific. Tot ceea credeam ca voi simti privind Alhambra am simtit de fapt plimbandu-ma si admirand Alcazar. In plus, gradinile acestuia sunt superbe, mult mai frumoase decat cele din Alhambra iar acea parte a palatului care a aparut in diverse scene din Games of Thrones este nemaipomenita. Deci, asta e: sunt convinsa ca, daca prima vizita este la Alhambra, acest palat iti va ramane in suflet. Insa, daca il vezi dupa Alcazar din Sevilla, atunci Alhambra iti va parea ca sora mai mica, frumoasa si ea, dar neputandu-se compara cu sora mai mare superba. Cel putin asa am simtit eu.
Vizita la Alhambra dureaza cateva ore bune. Apoi am avut dupa-amiaza libera, pe care am petrecut-o plimbandu-ne pe stradutele pline de farmec al cartierului Albaicin.  Acest cartier maur, cu case albe cu aer boem, este plin de taverne dragute in care poti servi un pahar de Sangria sau diverse feluri de mancare traditionala facuta pe loc. Am intrat la intamplare intr-o astfel de taverna, am mancat, am baut si ne-am simtit extraordinat printre localnici, acompaniati de muzica traditionala. A fost o dupa-amiaza extrem de placuta, de care imi voi aminti mereu.
Centrul Granadei este plin de viata; foarte multi turisti, foarte multe localuri unde poti servi ce doresti (mancare thailandeza, indiana, turceasca, vegana, vegetariana, tapas de toate felurile). De aici pornesc stradute intesate de mici magazine de suveniruri exotice, case cu arhitectura islamica sau moderna, mici piete pline de flori si terase in care ai tot sta. Practic, odata pornit la plimbare, tot uitandu-te la magazine, terase, case, catedrale, etc. nici nu realizezi ca te-ai pierdut in labirintul de stradute intortocheate, dar asta e tot farmecul acestor cartiere.
Seara am mers la un spectacol de flamenco la Raiz U Duende (adresa Cuesta San Gregorio 30, Albaycin). Mai vazusem un astfel de show la Barcelona, cand glasurile celor doua cantareste si dansul lor senzual m-au impresionat foarte mult. De data aceasta, cantareata nu a reusit sa ma impresioneze la fel de mult, dar oricum a fost o experienta placuta. Plimbarea de dupa, pe stradutele orasului, unde la ora 22, a fost si mai frumoasa. 
Am plecat din Granada incantata ca am reusit sa imi indeplinesc un vis. M-as intoarce in acest oras, ca de altfel in toata Andaluzia, imediat. Dintre toate calatoriile mele, cea in Andaluzia mi-a ramas in suflet ca cea mai frumoasa si plina de farmec.
































miercuri, 26 iulie 2017

Shantaram, de G.D. Roberts, un roman cu întâmplări reale pe scena incredibilei India

Shantaram, de Gregory David Roberts, cuprinde volumele I și II și spune, într-o mie de pagini, povestea lui Lindsay. Este o poveste fantastica, din acelea care se pot transpune cu ușurință într-un film de Oscar. Un film inspirat dintr-o poveste reala. Pentru ca da, sursa de inspirație în acest caz a fost chiar viata scriitorului. O viata trăită la maxim, cu multa adrenalina, cu trădări, iubiri, greșeli, prietenii, zâmbete, lacrimi, durere sufleteasca, durere fizica, tortura, agonie, extaz. Și, mai presus de tot, cu India și oamenii din aceasta tara exotica.
Lindsay este australian. Devine dependent de heroină și începe sa jefuiască bănci pentru a-și satisface viciul. În urma unui astfel de jaf, în 1978 este prins și încarcerat pentru 19 ani. În 1980 reușește o evadare ca în filme, cu puțini sorti de izbândă, și ajunge în Bombay, unde va petrece 8 din cei 10 ani petrecuți în libertate (va fi prins și își va ispăși condamnarea de 19 ani). Aici nu cunoaște pe nimeni. Însă de îndată ce părăsește aeroportul, se împrietenește cu șoferul de taxi ales sa îl ducă în oraș. Aceasta prietenie este ceva deosebit, iar micuțul indian cu zâmbet mare, Prabaker, ii va fi alături în multe clipe dificile. El ii va arata orașul, părțile turistice și nu numai. Îl va duce în satul sau natal, vechi de când lumea, arătându-i viata la tara din India. Tot el ii va găsi un loc în mahala, atunci când Lindsay rămâne fără bani. Îi va arata cum se trăiește în mahala, alături de alte 25000 de suflete înghesuite pe câțiva zeci de metri pătrați. Lindsay va înființa în mahala o micuța clinica unde ii va trata pe gratis pe toți cei ce ii cer ajutorul. De asemenea, va lupta alături de prietenii sai din mahala împotriva incendiilor, holerei și inundațiilor. Devine astfel Shantaram, om al păcii, si realizează ca indienii pun mult suflet în ceea ce fac, accepta viata cu bune și cu rele dar nu încetează sa spere și sa lupte pentru o viata mai buna. Și, mai ales, nu uita sa zâmbească.
Lindsay se îndrăgostește în Bombay. Karla, o elvețianca, ii cucerește inima, dar este o femeie dificila, cu un trecut dureros, care o împiedică sa iubească la rândul ei. Doua suflete care se plac, dar care nu reușesc sa se înțeleagă și sa rămână împreună.
Un alt om de care Lindsay se apropie este Abdel Khader Khan, liderul afgan al unui clan mafiot din Bombay. Percepandu-l ca pe o figura paterna, Lindsay va face multe sacrificii de dragul lui, inclusiv o călătorie în Afganistan care aproape ca ii viata.
Lumea lui Lindsay este populata, așadar, de oameni săraci și inimosi din mahalalele Bombay-ului, de mafioți, prostituate, hoți, criminali, cerșetori ei luptatori; o lume colorata, vie, mereu în mișcare, în care neatenția se plătește scump. În ciuda traumelor psihice și fizice prin care trece (cele din închisorile Bombay-ului sunt cel puțin groaznice), Lindsay nu încetează sa iubească orașul, sa ii iubească pe indieni, și sa fie alături de prietenii sai la bine și la greu.
Citind aceasta carte, mi-am răspuns unei întrebări mai vechi: am puterea sa vizitez India? Deoarece dorința am. Dar am realizat ca nu cred ca voi face fata căldurii, mizeriei, aglomeratiei, haosului de pe străzi, sărăciei și bogăției puse fata în fata. Cred ca indienii sunt oameni deosebiți, asa cum ii prezintă scriitorul, trebuie sa fie dacă pot sa trăiască milioane de oameni unul lângă altul; dar dezordinea lor pe mine personal ma depășește. Cel puțin momentan.
O carte deosebita, cu acțiunea în India, cu întâmplări care ne fac sa ne gândim la destin, la definiția binelui și raului, la prieteni ce îți stau alături necondiționat, la momentele care ne-au marcat destinul. Ce putem dori mai mult?! Citiți așadar Shantaram și lăsați-vă vrăjiți de Incredibile India!

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | free samples without surveys
Contributions to this blog are licensed under a
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 3.0 Unported License .