StartCounter

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Drumuri prin nori: Transfagarasan vs. Transalpina

Zilele trecute impartaseam unor prieteni dragi impresiile din vacantele din tara si despre diverse locuri de poveste pe care am avut norocul si inspiratia sa le vizitez. Printre altele, am incercat sa raspundem la intrebarea: Care drum este mai frumos, Transfagarasanul sau Transalpina? Ambele drumuri prin munti sunt fascinante, te poarta intr-o lume a uriasilor, in care te simti mic, insignifiant in raport cu maretia naturii care ti se dezvaluie la fiecare pas spre inaltimi.
Ai tentatia, careia binenteles ca nu ii rezisti, de a opri la fiecare 50 de metri, de a mai admira inca o data vaile care iti stau la picioare si norii pe care parca ii atingi, de a-ti umple pieptul cu aerul acela atat de tare si de pur, de a cuprinde tot orizontul intr-o singura privire, de a fotografia, cu aparatul, dar mai ales cu ochii mintii, toate zarile, pentru a avea pentru totdeauna amintirea unor clipe in care te-ai simtit ca un
copil ce isi deschide cadourile primite de ziua lui. Asadar, Transfagarasanul, cu ale sale curbe stranse, sau Transalpina, cea mai inalta sosea din Romania (2145 m in Pasul Urdele)? Deoarece nu am putut sa dam un raspuns clar la intrebarea de mai sus, am hotarat ca anul viitor sa le parcurgem inca o data, poate poate reusim sa alegem. Si daca nu reusim nici la anul, atunci peste doi ani, si tot asa....:)

Poarta Sărutului - contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie

Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?... Profilul acestor doi ochi (uniţi - în Templul sărutului)?... Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?... Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.

(Constantin Brâncuși)

miercuri, 25 septembrie 2013

Participare la SuperBlog 2013!

Voi participa pentru prima data la competitia SuperBlog! M-a atras ideea acestui concurs de articole pe diverse teme propuse de organizatori, aceeasi tema dand nastere la o multitudine de puncte de vedere. Va fi interesant sa vedem in cate moduri poate fi interpretat un lucru, vazut prin prisma celor 167 de bloggeri inscrisi in momentul de fata. Personal, voi incerca sa scriu cu mult entuziasm si din suflet, corespunzator cu propriile conceptii si principii dupa care ma ghidez si in viata de zi cu zi. So, wish me luck! :)

Mariana din Vatra Dornei :)

Vatra Dornei mi-a parut in acest an o statiune plina de soare si de turisti, in special bunici si bunicute, cu nepoti sau fara. Multa forfota pe strazi si in parcul statiunii, unde toate bancile erau ocupate de cei care se odihneau si sperau in acelasi timp la o vizita a unei Mariane, deoarece, asa cum se stie, toate veveritele din parcul statiunii poarta numele Mariana.
De pe fiecare alee a parcului rasuna sunetul de nuci ciocnite pentru a atrage veveritele curioase si pofticioase. Dupa o ora de plimbat si lenevit prin parc, am hotarat sa plec, cu parere de rau ca nu am reusit sa salut niciuna din aceste mici vietati simpatice. Insa, chiar la iesirea din parc, am avut noroc: o Mariana a coborat dintr-un copac, a analizat situatia de pe aleea aglomerata, pandind cel mai bun moment pentru a o zbughi printre picioarele trecatorilor si a se urca in pomul de vizavi. Am reusit sa surprind in poze toata aceasta aventura :) care mi-a alungat parerile de rau si mi-a readus zambetul.
Nu am plecat din parc fara a vizita biserica Sfanta Treime, si ma bucur foarte mult ca am facut acest lucru, deoarece am ramas uimita de frumusetea picturii si impresionata de arhitectura deosebita a acestei biserici, care mi-a parut la fel de mare si de spectaculoasa precum Catedrala Mitropolitana din Iasi sau Timisoara. Biserica ares sapte turle simbolizand cele Sapte Taine ale Bisericii si 13 cruci care simbolizeaza pe cei 12 apostoli, iar la demisol se gaseste un paraclis, librarie religioasa si expozitie de icoane. Cu toate ca ma aflam in tinutul Manastirilor si vizitasem zeci de biserici inainte, biserica din Vatra Dornei a reusit sa imi taie respiratia si sa ma copleseasca prin grandoarea ei. 
Vizita in Vatra Dornei s-a incheiat cu o plimbare cu telescaunul, ce ne-a dus pe Dealul Negru la 1300 m altitudine. Privelistea este, binenteles, minunata! Munti in toate partile, Giumalau, Bistritei, Calimani, Rodna, Suhard si Obcina Mestecanis. Varful Ousorul este insa cel mai simpatic! La coborare, am hotarat sa nu mai luam telescaunul si am pornit spre statiune pe traseul ce urmareste firul telescaunului. Un traseu extrem de usor, numai bun pentru copii, cu multe tufe de afine ce ne-au oprit din drum si ne-au indulcit natural si sanatos.
Am petrecut, asadar, o dupa-amiaza foarte placuta in aceasta "Perla a Bucovinei", de unde mi-au ramas amintiri dragi, care ma vor face sa ma intorc ori de cate ori voi avea ocazia.


Vf. Ousorul






marți, 24 septembrie 2013

Cascada Bigar, in topul celor mai frumoase cascade din lume

Un top al celor de la The World Geography privind cele mai frumoase si spectaculoase cascade din lume, situeaza pe locul I cascada Bigar din Parcul Naţional Cheile Nerei - Beusnita. Intr-adevar, stanca sub forma de con, acoperita de muşchi, peste care cade apa raului Minis, formeaza o cascada micuta, dar fantastica, ce da impresia unei rochii de printesa, ce pluteste pe valsul apei in dansul etern al Creatiei. Prin urmare, daca nu ati vazut-o deja, nu ratati cascada Bigar ce se afla in dreptul indicatorului Paralela 45 pe drumul naţional DN57B de la Oravita spre Baile Herculane.



In topul mai sus amintit se afla si Cascadele Orizontale (Horizontal Falls) si Cascada de Sange (Blood Falls). Horizontal Falls se afla in vestul Australiei si se formeaza din apa care datorita mareelor trece foarte rapid prin doua chei stramte din Talbot Bay, directia curgerii schimbandu-se la fiecare flux si reflux. Interesant, nu?
Cat despre Blood Falls din Antarctica, aceasta este, dupa cum ii spune si numele, rosie, aceasta nuanta datorandu-se oxidului de fier, rezultat al metabolismului unor microorganisme. Sursa de apa a cascadei este un lac acoperit de un strat de gheata de 400 m adancime. Cascada arata cel putin ciudat, culoarea rosie ca sangele contrastand puternic cu albul stralucitor din jur. A little creepy, isn't it ?!
Ca intotdeauna, Natura ne uimeste prin inventivitatea ei, prin locurile fantastice pe care le creeaza, prin asocierile bizare de elemente si culori. Nu ne ramane decat sa le admiram, chiar si de la distanta, si sa facem tot posibilul sa le pastram intacte si pentru generatiile viitoare. Caci, revazand Blood Falls, ne-am putea gandi la o rana deschisa a Naturii, un raspuns la actele noastre distructive indreptate impotriva ei. Intrebarea e: ce se va intampla cand Natura va ramane fara "sange", cand se va ofili si noi vom ramane doar cu amintirea apelor albastre ca safirul, a padurilor verzi si a campiilor pline de flori?

duminică, 22 septembrie 2013

Vreti sa vizitati Salina Cacica? Ok, luati-va masca de gaze si sa pornim!

Am descoperit Salina Cacica in urma unei cautari pe net de pe terasa pensiunii in care eram cazati in Pojorata. Am aflat astfel ca la 18 km de Gura Humorului se afla aceasta salina data in exploatare in 1798, in zona fiind dovezi arheologice ale uneia din cele mai vechi exploatari de sare recristalizata din saramura (prin fierbere și evaporare) din Europa, datata din neoliticul timpuriu. Am hotarat sa o vizitam, gandindu-ne ca o "gura" de aer sarat nu poate fi decat binevenita.
Am ajuns destul de usor in satul Cacica si, urmand indicatorul Mina Cacica in stanga - 1 km si Salina Cacica in dreapta - 2 km, am luat-o, logic, catre dreapta. Si am mers pana cand am dat intr-adevar, de o cladire pe care scria Salina Cacica, dar care nu parea ca asteapta vizitatori, parea pustie. Am oprit si am intrebat pe cineva care tocmai trecea prin zona, si acesta ne-a lamurit ca de fapt obiectivul turistic este MINA Cacica!! Asa ca ne-am intors la indicatorul buclucas, am facut stanga si de data aceasta am ajuns unde doream. Precizez insa ca pe niciun indicator nu era trecuta aceasta mina ca un obiectiv turistic, cine nu stie precis unde vrea sa ajunga, poate sa treaca prin zona fara sa aiba habar ca pe acolo e ceva de vazut.
Taxa de intrare in mina este 10 lei pentru adulti si 5 lei pentru copii. Coborarea nu se face pe grupuri. Fiecare, cand ajunge, plateste taxa si poate cobori cele cateva sute de trepte de brad vechi de peste 200 de ani, mineralizate de saramura ce a patruns în lemn. Temperatura in mina este de aproximativ 10 grade Celsius.
In mina puteam vedea:
Lacul Sarat
Capela romano-catolica
Sala de dans

  • Capela romano-catolică Sf. Varvara, patroana minerilor - aflata la
    Capela ortodoxa
    21 metri adancime. Capela nu este mare, are altar, icoane, candelabru, amvon și balcon pentru cor, altarul și amvonul fiind sculptate in sare masiva.
  • Capela ortodoxa - aflata la 35 m adancime
  • Lacul Sarat - este un lac artificial sapat manual de mineri la o adancime de 42 metri, pe pereții caruia se găsesc cristale de sare. Se pare ca in trecut pe lac se puteau face mici plimbari cu ajutorul unei plute. Insusi regele Carol I s-a plimbat cu aceasta pluta in 1902!
  • Sala de dans sau "Sala Ing. Agripa Popescu" (după numele primului director general al Regiei Monopolurilor Statului, așa cum apare intr-un basorelief in peretele de sare) - aflata la adancimea de 42 metri, cioplita manual, cu 3 balcoane sapate si ele in sare. Aici se organizau baluri, intalniri festive, spectacole.
  • Teren de sport - aflat la 75 metri adancime. Un spatiu larg in care
    Adam si Eva, sculptati in sare
    poti sta pe banci si leagane, sau juca baschet, fotbal, etc. Din pacate, locul nu este prea curat, fiind plin de praf si pamant. Nimic nu te imbie sa stai prea mult aici.
  • Galerii lungi sapate in sare, presarate din cand in cand cu "gauri" negre (neluminate) pe dreapta sau pe stanga, inspaimantatoare, care te indeamna sa iti imaginezi cum e sa lucrezi intr-o mina, la zeci si sute de metri sub pamant, in conditii pe care foarte putini oameni le-ar suporta. Incepi astfel sa realizezi ca minerii sunt oameni deosebiti, care merita mult mai multa apreciere decat societatea le acorda in aceste zile. 
Lacul si Sala de dans sunt cele mai frumoase locuri din salina, fiind bine puse in evidenta, luminate de reflectoare care le dau o aura romantica, si singurele pentru care as mai vizita mina inca o data.  
Caci, din pacate, e un lucru care face ca cel care viziteaza mina sa regrete aceasta hotarare si sa incerce sa iasa cat mai repede din ea. Este vorba de mirosul FOARTE puternic de motorina care te urmareste in toata salina, anuland astfel efectul benefic al sarii asupra sistemului respirator, unul din motivele pentru care cineva alege sa viziteze de altfel o salina! Avand in vedere ca depui efort mergand prin salina, urcand si coborand sute de scari, esti nevoit sa tragi adanc aer in piept, asa ca, va dati seama, cu ce senzatie de rau, durere de cap si greata, am iesit dupa circa 40 de minute. La toate acestea s-au adaugat nervii si parerea de rau ca reusim, numai noi stim cum, sa stricam tot ce e frumos in tara asta. Sa mai spun ca mirosul de motorina a patruns atat de adanc in hainele si parul meu, incat am fost nevoita sa folosesc o jumatate de tub de sampon?!  si inca il simteam a doua zi! Greu de crezut, dar adevarat, din pacate.
In concluzie, cei ce vor sa viziteze aceasta salina mica, dar cu elemente atat de frumoase cum sunt sala de dans si lacul sarat, trebuie sa isi pregateasca plamanii pentru un aer nu tocmai placut. As vrea sa va spun din toata inima ca merita supliciul. Din pacate, in conditiile actuale, nu pot.

vineri, 20 septembrie 2013

Plaja Navagio - din categoria must see!


O fotografie ce pare ireala, dar locul din imagine exista si arata exact asa! Este vorba de plaja Navagio, din Insula Zakynthos.


Culoarea apei, un albastru – turcoaz halucinant, contrastează puternic cu stancile albe și verdele plantelor de pe stanci. Epava de pe plaja este a unui vas despre care se spune ca a apartinut unor contrabandisti de tigari si care in timpul unei furtuni a naufragiat in acest loc magnific. Un loc ce pare prea frumos pentru a fi adevarat!

joi, 19 septembrie 2013

Bucovina, un tinut fantastic, incarcat de istorie si drag inimii mele


In acest an, am petrecut cateva zile de vacanta in Bucovina. Imi este tare draga aceasta regiune a tarii noastre. Satele ingrijite, casele cu porti frumos lucrate, manastirile pictate, dealurile molcome, muntii verzi, totul se imbina perfect pentru a crea o imagine de poveste, ce patrunde in suflet, il incalzeste, il face sa tanjeasca dupa ea si sa vrea sa se reintoarca pe aceste meleaguri din nou si din nou.
Peste tot intalnesti fragmente din istorie: cetati, palate, case memoriale ale unora dintre cei mai de seama poeti si scriitori ai nostri, pe care i-am citit in copilarie, adolescenta sau maturitate, care m-au atras prin scrierile lor in locuri magice, m-au amuzat, intristat sau indemnat la cugetare. Aici a luat fiinta de altfel, prima universitate a tarii noastre, aici s-au nascut si au trait unii dintre cei mai importanti oameni din istoria politica sau literara a tarii noastre. Un loc, deci, care a reusit sa dea, de-a lungul timpului, oameni de inalta tinuta morala si intelectuala, care au intrat pe buna dreptate in galeria celor pe care istoria ii face nemuritori. Pacat ca in ziua de astazi, situatia economica a tarii in general, si a Moldovei in special, ingreuneaza crearea unor noi generatii de oameni exceptionali.

Cateva dintre locurile vizitate in Bucovina si Neamt:
  • Manastiri: Agapia, Neamt, Cetatuia, Putna, Moldovita, Sucevita, Voronet, Humorului, Sf. Ioan Iacob Corlateni
  • Iasi (Parcul Copou, Gradina Botanica, Palatul Culturii, Biserica Trei Ierarhi, Catedrala Mitropolitana) si celelalte orase, sate si statiuni prin care a trecut traseul nostru (Marginea, Vatra Dornei, Durau, Pojorata, etc)
  • Casa memoriala Ion Creanga din Humulesti
  • Palatul lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa
  • Cetatea Neamt
  • Cheile Bicazului
  • Barajul Bicaz
  • Lacul Rosu
  • Ceahlau
  • Pietrele Doamnei si Vf. Rarau
  • Cheile Moara Dracului din Rarau
  • Vf. Giumalau
  • Dealul Negru - Vatra Dornei
  • Salina Cacica

vineri, 13 septembrie 2013

Cafeaua alba, aromata si relaxanta

Cum am ajuns la aceasta cafea? Rasfoiam zilele trecute un blog culinar pe care il citesc cu drag si ale carui fotografii sunt foarte bine realizate, simtul artistic al lui Edith avand ca rezultat aranjamente bine-gandite, in ton cu reteta prezentata, si culori vii, care te imbie la gatit. Astfel am dat peste reteta de cupcakes cu mascarpone si apa de flori de portocal (a carei fotografie e super!), o reteta simpla dar cu un ingredient pe care nu l-am mai folosit pana acum, si anume apa de flori de portocal. Asa ca am pornit in cautarea acesteia, Edith specificand ca a cumparat-o de la Mega Image. Tot aici am gasit-o si eu, ultima sticla de pe raft! :)
Imi sta in obicei sa caut pe net mai multe informatii despre un produs pe care nu l-am mai folosit pana in acel moment, sa vad cum poate fi utilizat si ce beneficii poate avea asupra sanatatii noastre. Am aflat astfel ca apa de flori de portocal poate fi folosita in aromoterapie, generand un somn linistitor, in scop culinar, dar si cosmetic, avand un efect hidratant si revigorant, in special pentru tenul uscat si sensibil. Culinar, se foloseste la prepararea bomboanelor, budincilor, prăjiturilor, cremelor si băuturilor. Am ajuns astfel la cafeaua alba, "ahwah baida" in limba libaneza, si care nu, nu este cu mult lapte, asa cum poate ne asteptam. Nu contine nici cafea :), asa ca este impropriu spus "cafea". 
Ei bine, aceasta cafea alba este practic un ceai, care se bea de obicei dupa masa, fiind o bautura digestiva si relaxanta (efect al apei de flori de portocal). Libanezii sunt de altfel vestiti pentru obiceiul lor de a incheia orice masa cu o cafea, fie alba, fie cu hell (cardamom), ambele puternic aromate. Cardamomul este unul dintre ingredientele mele preferate in prajituri, carora le da o aroma fantastica. I just love it!
Pentru a prepara o cafea alba libaneza, trebuie sa amestecam un strop de apa de flori de portocal cu o cana de apa clocotita si sa adaugam, dupa preferinte, zahar sau miere. Ceea ce am obtinut eu a fost un ceai delicios, aromat, care a facut ca ziua de astazi, destul de innorata, sa para insorita, calda si vesela. Un simplu ceai, dar ce efect!


marți, 3 septembrie 2013

Il nome della rosa: "in faţa unei carti nu trebuie sa ne intrebam ce spune, ci ceea ce vrea sa spuna"

Nu stiu de ce, timp de foarte multi ani, am crezut ca "Numele trandafirului", scrisa de Umberto Eco, este o carte "grea", care "trebuie" citita pentru ca se regaseste in lista celor 100 de carti care nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca noastra interioara. Citisem cateva pareri emise de cei care citisera cartea, care nu o puneau intr-o lumina prea buna, scotand in evidenta multimea discutiilor filosofice, a elementelor de natura religioasa, a nenumaratelor citate in latina (limba cu care m-am intersectat undeva prin clasa a VII-a cred, dar fara sa lase asupra mea vreo urma care sa imi aminteasca de acea intalnire), de elementele de istorie pe care autorul le imbina atat de bine cu evenimentele fictive incat este imposibil sa le mai deosebesti; cu alte cuvinte, de toate acele elemente care fac din aceasta carte o capodopera a literaturii universale, care nu este pe placul si, mai ales, pe intelesul tuturor. 
Da, este o carte "grea", in sensul ca trebuie citita cu atentie, fara graba, pentru a deslusi tot ceea ce autorul a vrut sa transmita. Cartea e plina de sfaturi si de pilde privind principiile vietii in general si ale vietii monahale in special. Pot sa spun ca mi-a deschis noi orizonturi de intelegere a oamenilor bisericii, a motivelor care ii determina sa aleaga aceasta cale si a modului in care ei aleg sa mearga pe acest drum, unii alaturi de Mantuitor, altii singuri.
Faptul ca, pe langa tema istorica si cea religioasa, are si o tema politista, pentru mine a fost cireasa de pe tort. Fan infocat al acestei teme, marturie stand zecile de carti ale Agathei Christie citite si sutele de thriller-uri vizionate, am apreciat felul in care autorul ne introduce in scenariul crimelor, ne face cunoscuti suspectii si incepe sa scoata la iveala indiciile. Suspansul e bine dozat in capitolele cartii, culminand cu aflarea vinovatului, care, binenteles, e cel la care ne asteptam cel mai putin.
Actiunea cartii este plasata in Evul Mediu, una din cele mai negre perioade din istoria omenirii, dupa parerea mea, cand oamenii au uitat ceea ce se descoperise cu secole in urma, involuand pana la stadiul in care considerau ca tot ceea ce nu intelegeau era "vrajitorie", "lucru necurat", care trebuie ars pe rug, torturat in cele mai oribile moduri pe care imaginatia le poate crea, distrus cu desavarsire. 
Din pacate, femeile au avut una din cele mai ingrate situatii, fiind persecutate doar pentru faptul ca erau femei, fiind vazute ca "lantul vanatorilor", "corabiile diavolului", cu "sufletul ca o plasa" si "mainile ca niste funii". Nu o sa inteleg niciodata cum, in ciuda cunostintelor acumulate secole de-a randul, omenirea a permis ostracizarea femeii, mergand pana la dezumanizarea ei. Exista in aceasta carte o descriere a femeii care socheaza prin violenta ideilor, rautate si ingustimea mintii, dar care este in acelasi timp un exemplu foarte elocvent al imaginii femeii din acea perioada. Exista, insa, si replica autorului in raport cu aceste idei, acesta considerand ca Dumnezeu "i-a ingaduit multe privilegii si calitati".
Asa cum am spus, in carte au loc multe discutii filosofice, care insa nu plictisesc si care trebuie citite cu atentie. Punctul de vedere al autorului este mereu pus in evidenta, prin intermediul personajului Guglielmo, acesta fiind vocea lui Eco care isi expune astfel parerile proprii cu privire la evenimentele istorice reale si preceptele religioase. Dintre intrebarile filosofice, doua sunt centrale, captiveaza si indeamna la reflectie. 
Prima intrebare: a fost sau nu Iisus sarac? Intrebare foarte importanta, deoarece de raspunsul ei depinde organizarea bisericii: cei ce sustineau ca Iisus a fost sarac, doreau ca biserica sa fie la randul ei saraca, sa renunte la bunurile pamantesti (bani, terenuri, etc) si sa nu mai intervina in deciziile statului; cei ce sustineau ca Iisus nu a fost sarac, ca a detinut bunuri, ca simpla folosire a unui bun inseamna ca il detii (de ex, hainele pe care le imbraca, desi erau date de catre oamenii din jurul lui, ii apartineau ca si bun), doreau, binenteles, o biserica bogata si puternica. Cred ca stim cum s-a raspuns pana la urma la aceasta intrebare, nu?
A doua intrebare este cea pe care se concentreaza de fapt intreg romanul, fiind motivul principal al crimelor: este sau nu este bine a rade? Pe pagini intregi sunt aduse argumente pro si contra rasului, dar mai ales a "artei deraderii", considerandu-se ca daca aceasta "ar deveni acceptabila", biserica si-ar pierde autoritatea asupra oamenilor de rand, fara carte, pe care ii controla prin frica si amenintari, care intr-o zi ar putea spune "eu rad de Intrupare". Rasul trebuia, deci, cu orice pret, oprit, lucru care se transpune in carte prin ascunderea in biblioteca abatiei a ultimei copii a partii a doua a Poeticii lui Aristotel, "aceea pe care toti o socoteau pierduta sau niciodata scrisa", in care Filosoful discuta despre ras, deoarece "numai omul, dintre toate animalele, are putinta de a rade".
"Aristotel vede inclinarea spre ras ca pe o forta buna, care poate avea si o valoare de cunoastere, cand prin enigme rafinate si metafore neasteptate, spunandu-se totusi lucrurile altfel decat sunt, ca si cum ar minti, ne obliga de fapt sa le privim mai bine si ne face sa spunem: iata, chiar asa stau lucrurile, si eu nu stiam". In finalul cartii, aceste cugetari ale lui Aristotel sunt pierdute pentru totdeauna, arzand in focul care cuprinde intreaga abatie, purificand-o. Rasul, insa, a invins focul si timpul!
Interesante toate aceste idei care se desprind din romanul lui Eco, o carte pe care daca ai inceput sa o citesti, cu siguranta ca nu o vei mai lasa din mana pana ce vei ajunge la ultima fila!
Cateva randuri care mi-au placut in mod special:
"Abatele Abbone: Iar în privinţa ereticilor am o regulă, şi se rezumă la răspunsul pe care l-a dat Arnaldo Amalrico, abatele din Citeaux, când a fost întrebat ce să facă cu cetăţenii din Béziers, oraş bântuit de erezie: omorâţi-i pe toţi; Dumnezeu o să-i recunoască pe-ai lui."

"Guglielmo: Oamenii simpli sunt vite de tăiat, de folosit când sunt buni să încurce puterea adversă şi de sacrificat când nu mai sunt buni de nimic." - se potriveste si in ziua de azi, nu?

"Nu există nimic care să acapareze şi să lege sufletul ca dragostea."

P.S. Recent am descoperit ca in 2013, Eco a scos o editie revizuita a acestui roman, in care, la sugestia editorilor americani, a eliminat multe citate in latina, a cizelat anumite fraze, aducand noul roman intr-o forma mai usor de parcurs de catre cititorii sai. Ma intreb de ce nu i s-a sugerat si lui Gabriel Garcia Marquez sa faca asa ceva cu romanele sale ;) Putin trist, nu-i asa? Incepem sa ne rugam scriitorii sa scrie mai pe intelesul nostru, in loc sa incercam noi sa ajungem la nivelul lor.

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | free samples without surveys
Contributions to this blog are licensed under a
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 3.0 Unported License .