StartCounter

joi, 9 februarie 2017

Femeia în fata oglinzii, Eric-Emmanuel Schmidt, despre căutarea a ceea ce ne împlinește și puterea de a ne accepta asa cum suntem

Femeia în fata oglinzii, prezintă viata a trei femei din trei epoci: Anne care trăiește în Bruges în timpul Renașterii, Hanna care locuiește în Viena la începutul sec. XX, și Anny care trăiește în zilele noastre la Hollywood. Din alegerea numelor eroinelor, ne dam seama ca ele reprezinta trei versiuni ale aceiași spirit, unul care tânjește după libertatea de a trai după propriile reguli
Cele trei femei par diferite de restul contemporanilor lor, iau hotărâri de neînțeles pentru aceștia, și încearcă sa găsească acel ceva ce face fericita o ființă. Fiecare femeie este

rătăcită şi limpede. Merge printr-o lume tenebroasă căreia îi aduce propria lumină. Trezeşte atenţia tuturor pentru că vibrează, pentru că simte mai intens. Pare deopotrivă deschisă şi retrasă. Deşi fragilă, rezistă, nu se predă

Este nevoie de multa determinare pentru a descoperi ceea ce te definește cu adevărat și ceea ce vrei de la viata, iar odată terminata aceasta munca de cercetare interioara, este nevoie de mult curaj sa arati ca ești altfel decât ceilalți, sa te opui încercării acestora de a te schimba și sa lupți pentru dreptul de a fi tu, cel adevărat.
Cartea ne poarta, prin capitolele sale, prin vietile acestor femei, prezentandu-ne amănunte delicate, ciudate, chiar violente; aceasta călătorie este frustranta, câteodată, deoarece se întâmplă adesea ca un capitol sa se termine cu un aspect extrem de interesant din viata unei femei, iar următorul sa continue cu viata alteia. Nerăbdarea trebuie stăpânita și cartea trebuie citita în ordinea impusa de autor, deoarece fiecare pagina completează întregul care ni se dezvăluie la final, legătură spirituala a celor trei femei.
Este prezent și un subiect mai delicat în aceasta carte, acela al unei femei care pare sa aibă viata perfecta, dar nu rămâne însărcinată. Iar atunci când reuseste, se dovedește a fi o sarcina isterica. Cu ajutorul psihanalizei, ea va găsi răspunsul la aceasta problema, ca și la aceea care descrie mariajul ei, frigiditatea sau pasiunea de a colecționa sulfide.
Tot prin psihanaliza ni se explica exaltarea tinerei Anne, fecioara din Bruges, care are o moarte violenta din cauza incapacității semenilor ei de a accepta ceva ce este diferit. Incapabil de a face rău, dar diferit.
O carte interesanta, așadar, care te prinde, te pune pe gânduri, te face sa îți pui unele întrebări cu privire la alegerile personale. O carte prin a cărei lectura ramai cu ceva. Iar unul din lucrurile care mi-au rămas în minte este hotărârea de a vizita frumosul orășel Bruges, cândva. 

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | free samples without surveys
Contributions to this blog are licensed under a
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 3.0 Unported License .