Vrei sa te distrezi copios? Citește Trei într-o barca, de Jerome K. Jerome.

Trei intr-o barca, fără a pune la socoteala și câinele, de Jerome K. Jerome,  este o carte subțire și tare amuzanta, perfecta pentru o după-amiază în care vrei sa te destinzi. Întâmplările prin care trec cei trei prieteni împreună cu câinele lor sunt o excelenta sursa de umor. Acțiunea se petrece in epoca victoriana, și descrie călătoria pe Tamisa a trei prieteni împreună cu fox-terrier-ul lor, ce doresc o schimbare de peisaj și aer mult mai curat decât cel poluat al Londrei. Plecând de la aceasta idee, toate mișcările pe care le fac cei 4 -pregătirea bagajului, a proviziilor, manevrarea bărcii, vizitarea locurilor unde se opresc peste noapte și multe altele-sunt povestite cu mult haz și va vor stârni cu siguranță hohote de ras. Umorul nu este vulgar, nu e din cel ce poate fi repovestit, e tipul acela de umor britanic, extrem de savuros.
Așadar, o carte pe care o recomand cu căldură tuturor celor ce apreciază un umor de buna calitate.
Iată fragmentul de la începutul cărții. Practic, începi sa zâmbești de la primele cuvinte, iar pana la sfârșit razi în voie.
"Eram  patru:  George,  William  Samuel  Harris,  eu  şi  Montmorency.  Cu  pipele aprinse,  stăteam  cu  toţii  în  camera  mea  şi  discutam  despre  starea  noastră  jalnică  — jalnică  din  punct  de  vedere  medical, bineînţeles. Nu  se  simţea  bine  nici  unul  şi  asta  ne  neliniştea  la  culme.  Pe  Harris  îl  apucau  din când  în  când  nişte  ameţeli  atât  de  ciudate,  încât  abia  de-şi  mai  dădea  seama  ce  face.  Şi George  avea  ameţeli,  nici  el  nu  prea  ştia  pe  ce  lume  trăieşte.  Cât  despre  mine,  aveam ficatul  deranjat.  Ştiam  că  am  ficatul  deranjat,  deoarece  numai  cu  puţin  mai  înainte citisem  o reclamă  de  pilule  hepatice,  unde  erau  descrise  amănunţit  diversele  simptome după  care  îţi  poţi  da  seama  că  ficatul  nu  funcţionează  cum  trebuie.  Eu  aveam  toate aceste  simptome. Lucru  foarte  curios:  ori  de  câte  ori  îmi  arunc  ochii  pe  vreo  reclamă  medicală, ajung  inevitabil  la  concluzia  că  sufăr  de  boala  respectivă,  în  forma  ei  cea  mai  virulentă. De  fiecare  dată,  diagnosticul  pare  să  corespundă  întocmai  tuturor  senzaţiilor  încercate de  mine. Îmi  amintesc  cum  m-am  dus  într-o  zi  la  British  Museum,  ca  să  mă  documentez  cu privire  la  tratamentul  unei  uşoare  indispoziţii  ce  mă  tot  sâcâia  —  cred  că  era  vorba  de boala  fânului.  Mi  s-a  adus  cartea  şi-am  citit  tot  ce  mă  interesa.  Apoi,  aproape  fără  să-mi dau  seama, am început  să  răsfoiesc  alene  paginile  şi  să  studiez, într-o  doară, bolile, una după  alta.  Nu-mi  aduc  aminte  cu  ce  anume  am  început,  în  orice  caz,  era  o  boală cumplită,  nimicitoare,  iar  înainte  de  a  fi  străbătut  măcar  jumătate  din  lista "simptomelor  premonitorii",  eram  încredinţat  că  o  am  într-o  formă  foarte  gravă.  Am rămas  înlemnit  de  groază,  iar  apoi,  cu  nepăsarea  pe  care  ţi-o  dă  doar  deznădejdea,  am mai  răsfoit  câteva  pagini.  Am  dat  de  febra  tifoidă,  am  citit  simptomele  ei  şi  am  descoperit  că  am  febră  tifoidă,  că  o  aveam  probabil  de  luni  de  zile,  dar  fără  să  ştiu.  M-am întrebat  ce  s-ar  mai  putea  să  am!  A  venit  rândul  choreei  şi  am  constatat,  după  cum  mă aşteptam,  că  sufăr  şi  de  choree.  Şi,  cum  cazul  meu  începea  să  mă  intereseze,  m-am hotărât  să-l  cercetez  până  la  capăt,  de  astă  dată  pornind  alfabetic.  Am  deschis,  aşadar, la  "acetonemie",  descoperind  că  mă  ofilesc  din  pricina  ei  şi  că  stadiul  acut  al  bolii  avea să  se  declare  în  următoarele  cincisprezece  zile.  Am  răsuflat  uşurat  constatând  că  sufăr de  nefrită  cronică  doar  într-o  formă  benignă,  astfel  că,  în  privinţa  ei,  puteam  trăi  încă mult  şi  bine.  Aveam  holeră  cu  complicaţii  grave,  cât  despre  angina  difterică,  se  părea  că o  aveam  încă  din  leagăn.  După  ce  am  parcurs  cele  douăzeci  şi  şase  de  litere  ale alfabetului, am ajuns  la  concluzia  că  singura  boală  de  care  nu  sufeream era  artrita."

Read more »

Nicole a aruncat un tort Pavlova la gunoi iar eu am vazut rosu în fata ochilor (ca un veritabil Taur ce sunt)

Am vazut recent un film în care Nicole Kidman arunca nonșalant la gunoi un tort Pavlova. O mica felie scăpă, în rest, minunăția de bezea, frișcă și fructe ajunge în punga de gunoi. Gestul acesta m-a revoltat peste măsură. Și nu e pentru prima data. Ori de câte ori vad mâncare irosita, atât în realitate cât și în filme, ma înfurii. O mare parte a populației lumii trăiește în condiții modeste, iar prin Africa copiii mor, efectiv, de foame. Știu, gândim ca nu e vina noastră, ca nu avem ce face, ca alții sunt responsabili, ca alții au resursele financiare sa ia masuri consistente, ca alții sunt în pozițiile cheie prin care ar putea transforma existenta mizera a multor oameni într-una decenta. Dar, chestia e ca putem face ceva și noi. Pare puțin, dar dacă fiecare dintre noi și-ar da interesul, puținul de la fiecare s-ar cumula în ceva mare, care sa aducă efectiv o schimbare. Așadar, sa facem chestii de bun-simt: sa stingem lumina când ieșim din camera, sa închidem robinetul cât timp ne periem dinții, sa refolosi pungile de plastic si sa nu mai irosim mâncare. Sa cumpărăm atât cât consumam, sa inventam rețete noi cu ce avem prin frigider, sa nu mai aruncam mâncarea în ziua expirării, deoarece pentru marea majoritate a alimentelor aceasta este doar orientativa. De ex, am gătit branza Ricotta la 3 săptămâni de la expirare și nu s-a întâmplat nimic, prajitura a fost super gustoasa.

Cei implicați în industria filmului, documentarelor, persoanele publice în general, au de asemenea o mare responsabilitate și trebuie sa facă tot posibilul sa ii responsabilizeze pe cei care ii urmaresc. Am observat ca faza aceasta a aruncării mâncării apare mai ales în filmele americane. Europenii si restul lumii sunt mult mai responsabili, cel puțin în filme. Americanii, în schimb, cu casele lor imense în care locuiesc doar doi oameni, cu mașinile mari, porțiile mari, sunt cei mai iresponsabili și disprețuitori oameni cu privire la resursele pe care le consuma. Eu știu America doar din filmele și documentarele pe care le vad la TV. Cred însă ca reflecta destul de bine societatea americana, cultul lor pentru ei înșiși, faptul ca se cred "great" și considera ca merita orice și sa consume oricât. De altfel, societatea americana e afectata în mare parte de obezitate morbida, fapt care arata ca efectiv nu știu când e momentul sa se oprească din acest consum iresponsabil. 

As vrea sa nu mai vad, niciodată, în vreun film, mâncare aruncata și alte resurse distruse fără rost. Și, ca o femeie căreia ii place sa gătească, în special prăjituri, nu as mai vrea sa vad, ever, un tort aruncat la gunoi. Doar cineva care nu a gătit în viata lui ar putea face asa ceva. Cineva fără respect pentru munca, timp și, în special, pentru hrana pe care, momentan, ne-o permitem. 

Sa arătăm, așadar, mai mult respect pentru ce avem, recunoștință ca, din întâmplare, ne-am născut în locul unde putem manca orice la orice ora din zi sau noapte, și responsabilitate pentru lumea în care trăim și în care am vrea, nu-i asa, sa trăiască și copiii noștri.

P.S. A nu se înțelege de aici ca am ceva cu Nicole Kidman. Dimpotrivă. Este o actrița minunata, și ii urmăresc filmele cu mare placere. 

Read more »

Posted in: Despre orice sau din toate cate putin

Vreti sa trimiteti o carte postala personalizata prin Posta Romana? Exista MyPostalcard

Astăzi, 1 martie 2018, mi-am dat seama ca, din cauza zăpezii ce a căzut în ultimele zile, am uitat sa trimit bunicilor un martisor. De obicei cumpăr o felicitare pe care o expediez cu Posta Romana.  Deoarece bunicii nu au telefon mobil sau acces la Internet, Posta ramane singura optiune prin care pot sa le fac o mica bucurie.

Afara zapada e mare, plus un ger de crapa pietrele (-10 grade C). Asadar, am intrebat: "oare nu exista vreun serviciu care sa trimita o felicitare prin posta?" Google mi-a raspuns imediat ca DA, exista un astfel de serviciu al Postei Romane, lansat pe 27 martie 2017.

MyPostalcard se numeste serviciul, si tocmai l-am folosit pentru a trimite o carte postala personalizata cu o fotografie aleasa de mine. Am incarcat fotografia, am scris urarea, am completat datele destinatarului si ale mele, expeditorul, si am ales serviciul Premium, care trimite cartea postala in plic inchis, cu tarif national 5.7 lei. Celalalt serviciu, Basic, ar fi trimis-o fara plic, cu 3.8 lei. Timpul de livrare este de maximum 3 zile pentru MyPostalcard Premium, şi de maximum 6 zile, pentru categoria MyPostalcard Basic (se pot trimite carti postale si international, caz in care preturile si timpul de livrare sunt putin mai mari).

Am platit online, cu ajutorul card-ului bancar printr-un serviciu securizat de plati online pus la dispozitie de BCR; in cateva minute am primit confirmarea platii si factura.

Din ce am inteles, aceste carti postale digitale vor fi transmise electronic, în mod automat, către Sucursala Fabrica de Timbre unde, după confirmarea plăţii, se efectuează operaţiunile de tipărire pe suport fizic, sortare şi introducere a trimiterilor MyPostalcard în reţeaua poştală.

Asadar, in maximum 3 zile, bunicii mei vor primi o felicitare de la nepoata lor, prin care le transmite toata dragostea ei; un gest mic, dar care pe ei ii va bucura. 

Ceea ce ma bucura pe mine este faptul ca Posta Romana a facut, in sfarsit, un pas inainte in ceea ce priveste modernizarea si adaptarea la vremurile intens tehnologizate pe care le traim. A reusit sa imbine doua chestii importante: serviciul online si serviciul fizic. Sunt multe situatii in care online-ul nu ajunge. Cazul bunicilor mei, batrani, fara smartphone sau computer, este un exemplu. Si mai e ceva: nu se compara o felicitare virtuala cu una pe hartie. Va spun sincer, ca la cele virtuale eu nici nu ma uit, pentru ca nu ma ating absolut deloc emotional. E altceva insa cu cele pe hartie. Nici nu le arunc, am felicitari de acum 10-15 ani, cand se dadeau cu ocazia zilelor de nastere, de nume. Scrisul de mana este iarasi un lucru pe cale de a fi pierdut. Iar un mesaj scris de mana denota multa grija si atentie pentru persoana careia ii este adresat. Intr-adevar, serviciul MyPostalcard nu rezolva problema scrisului de mana (!), dar tot e mai bine decat un sms sau email.

Read more »

Posted in: Despre orice sau din toate cate putin