Vrei sa te distrezi copios? Citește Trei într-o barca, de Jerome K. Jerome.

Trei intr-o barca, fără a pune la socoteala și câinele, de Jerome K. Jerome,  este o carte subțire și tare amuzanta, perfecta pentru o după-amiază în care vrei sa te destinzi. Întâmplările prin care trec cei trei prieteni împreună cu câinele lor sunt o excelenta sursa de umor. Acțiunea se petrece in epoca victoriana, și descrie călătoria pe Tamisa a trei prieteni împreună cu fox-terrier-ul lor, ce doresc o schimbare de peisaj și aer mult mai curat decât cel poluat al Londrei. Plecând de la aceasta idee, toate mișcările pe care le fac cei 4 -pregătirea bagajului, a proviziilor, manevrarea bărcii, vizitarea locurilor unde se opresc peste noapte și multe altele-sunt povestite cu mult haz și va vor stârni cu siguranță hohote de ras. Umorul nu este vulgar, nu e din cel ce poate fi repovestit, e tipul acela de umor britanic, extrem de savuros.
Așadar, o carte pe care o recomand cu căldură tuturor celor ce apreciază un umor de buna calitate.
Iată fragmentul de la începutul cărții. Practic, începi sa zâmbești de la primele cuvinte, iar pana la sfârșit razi în voie.
"Eram  patru:  George,  William  Samuel  Harris,  eu  şi  Montmorency.  Cu  pipele aprinse,  stăteam  cu  toţii  în  camera  mea  şi  discutam  despre  starea  noastră  jalnică  — jalnică  din  punct  de  vedere  medical, bineînţeles. Nu  se  simţea  bine  nici  unul  şi  asta  ne  neliniştea  la  culme.  Pe  Harris  îl  apucau  din când  în  când  nişte  ameţeli  atât  de  ciudate,  încât  abia  de-şi  mai  dădea  seama  ce  face.  Şi George  avea  ameţeli,  nici  el  nu  prea  ştia  pe  ce  lume  trăieşte.  Cât  despre  mine,  aveam ficatul  deranjat.  Ştiam  că  am  ficatul  deranjat,  deoarece  numai  cu  puţin  mai  înainte citisem  o reclamă  de  pilule  hepatice,  unde  erau  descrise  amănunţit  diversele  simptome după  care  îţi  poţi  da  seama  că  ficatul  nu  funcţionează  cum  trebuie.  Eu  aveam  toate aceste  simptome. Lucru  foarte  curios:  ori  de  câte  ori  îmi  arunc  ochii  pe  vreo  reclamă  medicală, ajung  inevitabil  la  concluzia  că  sufăr  de  boala  respectivă,  în  forma  ei  cea  mai  virulentă. De  fiecare  dată,  diagnosticul  pare  să  corespundă  întocmai  tuturor  senzaţiilor  încercate de  mine. Îmi  amintesc  cum  m-am  dus  într-o  zi  la  British  Museum,  ca  să  mă  documentez  cu privire  la  tratamentul  unei  uşoare  indispoziţii  ce  mă  tot  sâcâia  —  cred  că  era  vorba  de boala  fânului.  Mi  s-a  adus  cartea  şi-am  citit  tot  ce  mă  interesa.  Apoi,  aproape  fără  să-mi dau  seama, am început  să  răsfoiesc  alene  paginile  şi  să  studiez, într-o  doară, bolile, una după  alta.  Nu-mi  aduc  aminte  cu  ce  anume  am  început,  în  orice  caz,  era  o  boală cumplită,  nimicitoare,  iar  înainte  de  a  fi  străbătut  măcar  jumătate  din  lista "simptomelor  premonitorii",  eram  încredinţat  că  o  am  într-o  formă  foarte  gravă.  Am rămas  înlemnit  de  groază,  iar  apoi,  cu  nepăsarea  pe  care  ţi-o  dă  doar  deznădejdea,  am mai  răsfoit  câteva  pagini.  Am  dat  de  febra  tifoidă,  am  citit  simptomele  ei  şi  am  descoperit  că  am  febră  tifoidă,  că  o  aveam  probabil  de  luni  de  zile,  dar  fără  să  ştiu.  M-am întrebat  ce  s-ar  mai  putea  să  am!  A  venit  rândul  choreei  şi  am  constatat,  după  cum  mă aşteptam,  că  sufăr  şi  de  choree.  Şi,  cum  cazul  meu  începea  să  mă  intereseze,  m-am hotărât  să-l  cercetez  până  la  capăt,  de  astă  dată  pornind  alfabetic.  Am  deschis,  aşadar, la  "acetonemie",  descoperind  că  mă  ofilesc  din  pricina  ei  şi  că  stadiul  acut  al  bolii  avea să  se  declare  în  următoarele  cincisprezece  zile.  Am  răsuflat  uşurat  constatând  că  sufăr de  nefrită  cronică  doar  într-o  formă  benignă,  astfel  că,  în  privinţa  ei,  puteam  trăi  încă mult  şi  bine.  Aveam  holeră  cu  complicaţii  grave,  cât  despre  angina  difterică,  se  părea  că o  aveam  încă  din  leagăn.  După  ce  am  parcurs  cele  douăzeci  şi  şase  de  litere  ale alfabetului, am ajuns  la  concluzia  că  singura  boală  de  care  nu  sufeream era  artrita."