StartCounter

vineri, 23 decembrie 2016

Piata Spaniei (Plaza de Espana), un loc plin de culoare si de viata

Construita cu ocazia Expozitiei Mondiale din 1929, Piata Spaniei pare desprinsa dintr-o poveste cu printi si printese. Mi-a facut o impresie deosebit de puternica, vazusem cateva poze inainte dar cand am ajuns si am vazut-o scaldata in razelesoarelui, am avut senzatia ca intru intr-o lume de basm. Este cea mai puternica impresie pe care am avut-o pana acum, din toate calatoriile mele. Imi place la nebunie acest stil de arhitectura, numit neo-mudejar, o fuziune intre arta islamica si crestina, ador culoarea, imi inspira viata, veselie, dar si calm si relaxare.














joi, 22 decembrie 2016

Împreună, de Ana Gavalda, un roman drăguț și...atat

Impreuna, de Ana Gavalda, este o carte ce se citește ușor și,  contrar recenziile pe care le-am citit înainte de a cumpăra cartea, nu mi-a lăsat urme adânci în suflet. Pentru mine nu a fost genul de poveste care te prinde și la care vrei sa te întorci în fiecare secunda libera. Am citit-o pana la capăt pentru ca mi-a permis să-i urmăresc acțiunea, destul de previzibila de altfel, ușor și fără mari bătăi de cap, ca pe o lectura ușoară de vara. Nu sunt adepta unor astfel de lecturi, dar, ca regula de cititor adevărat, nu abandonez o carte pe parcurs.
Acțiunea se petrece la Paris. Chestia asta m-a determinat sa aleg cartea, deoarece mi-e dor de acest oraș și am crezut ca povestea îmi va reimprospata amintirile. M-am înșelat, Parisul nu e un personaj al cărții, nici măcar unul secundar. Cele 4 personaje principale sunt Paulette, o bătrânică de peste 80 de ani, ce trăiește cu groaza ca va ajunge la azil, Camille, o pictorita cu multiple traume psihice cauzate de mama (cum altfel, mama e vinovata de tot și toate, nu?!?) și un anturaj nu tocmai potrivit pentru o viata liniștită și cinstita, Philibert, un tânăr aristocrat îndrăgostit de trecut și speriat de prezent, și Frank, un bucătar talentat, nepotul lui Paulette, ce muncește ca un nebun, neștiind prea bine de ce. Deci, 4 oameni, fiecare cu proprii demoni, ce ajung sa trăiască sub același acoperiș.
Asa cum am spus mai sus, cartea nu m-a impresionat cu nimic. Nici personajele, nici întâmplările nu sunt memorabile, desi cu oameni comuni și drame comune se pot scrie cărți memorabile. Ana Gavalda a reușit doar sa reitereze ideea ca iubirea te salvează. Drăguț. Și cam atât. 

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Asasinul orb, de Margaret Astwood, un mesaj interesant transmis din pacate printr-o poveste ce nu m-a "prins"

Imagini pentru asasinul orb 




Asasinul orb, de Margaret Astwood, ne spune povestea familiei canadiene Chase, dezvaluind secretele, regretele și viețile triste ale membrilor ei. Este un roman de aproape 700 de pagini, care ne poarta prin mai multe planuri:



  • unul este cel caruia ii da glas Iris Chase Griffen, care își povestește copilaria si adolescenta petrecuta alături de sora sa, Laura Chase, a cărei sinucidere la numai 25 de ani este laitmotivul întregii narațiuni;
  • un alt plan este rezervat povestii science-fiction despre Zycron, o planeta unde oamenii sunt împărțiți în caste, zeii sunt onorați prin sacrificiile unor fecioare mute, copiii sclavi sunt folositi pentru a țese covoare, iar în momentul inevitabil în care orbesc sunt trimisi în bordeluri sau devin asasini plătiți, folosindu-și handicapul pentru a excela în aceasta activitate;
  • un alt plan este cel prezentul lui Iris, acum bătrână, care nu mai vede niciun motiv pentru a păstra tăcerea și așterne totul pe hârtie, sperând ca nepoata să citească, sa înțeleagă și sa ierte cândva si cumva
  • în fine, un ultim plan cuprinde relatările din ziarele vremii, care ne oferă o alta perspectiva asupra evenimentelor povestite de Iris.
Deși pare complicat, romanul nu este chiar asa. Cred ca ceea ce s-a vrut a fost o carte intensa, cu personaje aparte, urmărite de destine tragice. Ceea ce s-a obținut este un roman ușurel, care nu m-a prins si nu a reușit sa ma facă sa empatizez cu personajele sale. Plus niște stereotipuri, povestea despre Zycron rămasă cumva neterminata, secrete ținute ani de zile și decizii luate în lipsa unor raționamente de bun-simț care ar fi trebuit făcute de personajele în cauza și care le-ar fi scutit de multa suferință inutila.

Ceea ce mi-a plăcut la acest roman este modul în care se folosește de povestea asasinilor orbi pentru a arata faptul ca uneori suntem orbi la ceea ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru, văzând fără a înțelege ceea ce petrece în fata ochilor nostri. Oricine poate fi un asasin orb, care din răutate, prostie sau pur și simplu ignoranta, raneste persoanele iubite. Mi-a plăcut, așadar, felul în care scriitoarea a ales sa ne transmită sa fim mai atenți cu noi și la cei din jurul nostru. Deși romanul e construit în baza unor clisee, modul acesta alegoric îl face ceva mai aparte.

Deși Margaret Astwood e o scriitoare renumita printre bookaholici, aceasta carte nu m-a convins. Poate Povestea cameristei e mai buna ca Asasinul orb, cat timp însă exista o mulțime nesfârșită de alți scriitori și alte povesti care așteaptă sa fie descoperite, eu personal nu ma voi grăbi sa citesc și alte romane ale lui Astwood.



marți, 19 iulie 2016

Orasul minciunilor. Dragoste, sex si moarte la Teheran, de Ramita Navai. O carte ce trebuie citita.


 Imagini pentru dragoste in teheran

Orasul minciunilor. Dragoste, sex si moarte la Teheran  este o carte aparuta in 2015 si cuprinde opt povestiri cu personaje din toate clasele sociale ale Teheranului, suprinse de jurnalista britanica Ramita Navai, castigatoare a unui premiu Emmy cu un reportaj facut sub acoperire in Siria. 

Cartea incepe cu o ampla descriere a bulevardul Vali Asr, care strabate orasul de la nord la sud si pare sa le vada pe toate: vede atat bogatia, in nord, lafaindu-se in vile extravagante, dar si saracia crunta, in sud, incercand sa supravietuiasca foamei, durerii si bolilor pentru inca o zi.


Romanul abordeaza subiecte tabu pentru societatea musulmana. Astfel, aflam despre  prostituate ce sunt frecventate de mullahi (aceiasi care pedepsesc desfraul si adulterul cu biciul sau chiar moartea), despre laboratoare clandestine de metamfetamina (se pare ca toata lumea consuma, de la mic la mare, probabil pentru a evada din realitatea in care sufera sau se plictisesc), despre fete care apeleaza la chirurgi pentru a-si reface virginitatea, despre realizarea si consumul de filme porno, postate pe internet si vindute in bazaruri (problema e ca daca actrita era recunoscuta, o astepta o condamnare la moarte sigura), despre voluntarii din militia civila, care spioneaza si opresc oamenii pe strada, ii bat, ii aresteaza si cateodata ii fac sa dispara, despre femeile din militia civila, care urmaresc respectarea codului de imbracaminte de catre celelalte femei, despre femeile care nu renunta la feminitate si, impliciti, la putere, in ciuda chador-ului negru pe care sunt nevoie sa il poarte.

...fetele chadori erau de obicei de două tipuri. Fete nerafinate, cu încălţări urâte şi butucănoase, sau fete care aveau frunţi netezite de Botox, care purtau tocuri înalte, cele bogate luându‑şi pantofii Louboutin vulgari, cu talpă roşie, din Dubai – lupoaice în chador negru. Prea rebele şi prea amăgitoare ca să fie soţii bune.

Totul este povestit aruncand priviri si in trecut, inainte ca lucrurile sa se complice atat de mult si radicalismul religios sa castige atat de mult teren, cand oamenilor le era respectat dreptul la liberul arbitru iar guvernul nu se amesteca pana si in cele mai intime aspecte ale vietii lor. Este de inteles de ce oamenii prefera sa minta, sa se ascunda, sa aiba mai multe fete pe care se le foloseasca in diverse ipostaze.

Ma doare sa vad atata nedreptate, ipocrizie, cruzime, brutalitate, prostie, rea-vointa, primitivism pana la urma in gandire si comportament. Am vazut totusi si raze de speranta, oameni care lupta contra sistemului, care nu renunta la intrebari si actiune. Insusi faptul ca Ramita Navai ne dezvaluie aceasta lume din umbra a Teheranului este un gest ce trebuie apreciat ca atare. Mi-a placut mult aceasta carte, este bine scrisa, interesanta, ne permite sa aruncam o privire intr-o lume pe care, in conditiile realitatii de astazi, trebuie neaparat sa incercam sa o intelegem pentru a gasi solutii potrivite pentru toti cei implicati. O recomand tuturor celor care vor sa inteleaga lumea in care traiesc, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, aceasta da buzna in viata ta si te loveste din pli.

sâmbătă, 4 iunie 2016

Sete de iubire, de Yukio Mishima: ce se intampla atunci cand dragostea orbeste si intuneca judecata

Imagini pentru sete de iubireSete de iubire, de Yukio Mishima, spune povestea lui Etsuko, o tanara japoneza care, ramasa vaduva, se muta in casa socrului sau, intr-un sat in apropiere de Osaka. Etsuko este perceputa de ceilalti ca o persoana rece, autoritara, calculata si inchisa in sine. In realitate, ea este o femeie pasionala, capabila de sentimente foarte puternice, intens traite, care cateodata ii calauzesc pasii in directii gresite. Astfel, macinata de o gelozie crunta, sufera mult cand sotul sau, Ryosuke, nu trece zile in sir pe acasa si traieste o stare euforica atunci cand acesta se imbolnaveste iar ea trebuie sa il ingrijeasca, avandu-l astfel doar pentru ea. Faptul ca Ryosuke poate muri nu o supara; dimpotriva, se simte usurata, realizand ca astfel, propria suferinta determinata de gelozie, va inceta.

In casa socrului, se indragosteste de gradinarul Saburo. Fiind mai in varsta decat acesta si din alta clasa sociala, dragostea ei nu are multe sanse de realizare. Cu atat mai mult cu cat Saburo, din lipsa de experienta, naivitatea specifica tineretii, sau pur si simplu, indiferenta, nu percepe semnalele ei. Intriga se complica si mai mult cand in scena intra Yakichi, socrul lui Etsuko, si cumnatii si cumnatele sale.

Romanul Sete de iubire urmareste asadar drumul sinuos al iubirii pentru Saburo parcurs de Etsuko. Drum pe care au mers toate femeile a caror iubire ramane neimpartasita. Acest drum este presarat cu dulceata clipelor in care viseaza la tanar si la un posibil viitor cu acesta, si, de asemenea, cu nesiguranta, incertitudine, gelozie, tradare, si, in final, furie. O furie ucigatoare, pe care o resimte cu toata fiinta ei si care ii intuneca judecata.

Cartea este subtire; cu toate acestea, nu se citeste foarte usor, este scrisa la persoana a treia, cu putine dialoguri si multe interpretari psihologice. 

Am apreciat insa stilul scriitorului, interpretarile sale si suspansul creat. Nu mi-a placut finalul; el se potriveste profilului psihologic al lui Etsuko, dar, desi sunt constienta ca exista femei in stare sa faca orice pentru fiinta iubita, cred cu tarie ca iubirea sau lipsa ei nu justifica orice gest. Cine nu accepta respingerea, da dovada de egosim si aroganta duse la extrem, si ar merita sa plateasca cu varf si indesat aceste derapaje.

Cartea se gaseste pe elefant.ro, sub forma electronica (ebook) sau tiparita.

marți, 10 mai 2016

A fost odata ca niciodată, de Andrew Nicoll: despre necesitatea de a acționa pana nu e prea tarziu

A fost odata ca niciodată, de Andrew Nicoll, reda drumul sinuos al povestii de dragoste dintre un primar și secretara sa. Acțiunea e plasata în orașul Punct, un oraș unde viata are un curs lin, cu oameni care se duc cu tramvaiul la serviciu, au pauze de prăjitură la ora 11 și de masa la ora 13 și se roagă Sfintei Walpurnia, o călugăriță cu barba și plina de negi care a salvat orașul de huni, dându-se pe sine prădătorilor. După cum v-ați dat deja seama, cartea are mult umor, bine plasat și care creează cititorului o stare foarte plăcută.

Cat despre povestea de dragoste, aceasta este urmărită și descrisa cu mare atenție de scriitor, cu același umor. Sunt redați toți pașii care ii duc pe bunul primar Krovic și doamna Agatha Stopak sa se indragosteasca, sa prindă curaj sa își arate dragostea, și, în cele din urma, sa acționeze pentru împlinirea ei.

Povestea în sine e clasica, cu elemente tipice, implicând un timid ce nu poate sa își declare dragostea, o femeie care la un moment dat se plictisește sa aștepte, un ticălos care profita, prieteni care veghează și încearcă sa ajute în numele iubirii.

Cu ce ramai de pe urma acestei cărți? Cu ideea ca trebuie sa faci ceea ce simți și ca îți ești dator ție însuți sa actionezi. Sa îți schimbi meseria, dacă cea curenta nu ți se potrivește, sa îți declari dragostea chiar dacă pe moment consideri ca nu ai nicio șansă, sa faci ceva, orice, în loc sa stai, intimidat, temător, neîncrezător în propriile forte, și sa lași sa treacă pe lângă tine acel ceva sau pe acel cineva la care tânjești. Teama de ridicol, de respingere, rușinea, toate acestea trebuie învinse, astfel încât la sfârșit sa ai mângâierea faptului ca măcar ai încercat.

Ceea ce o deosebește de alte cărți cu aceeași tema este felul în care este scrisa, mai aparte, familiar, fără a urca iubirea pe un piedestal, ci prezentând-o casnic, carnal, prin prisma celor cinci simțuri. Cu toate ca sunt elemente ce țin și de-al șaselea simt, povestea nu e fantastica, pare reala, trăită și simțită de oameni reali, buni la suflet, muncitori, într-un cuvânt, obișnuiți. În ciuda umorului cu care ne povestește, scriitorul ne îndeamnă sa analizam, sa identificam corect motivele care au stat la baza unei hotărâri, sa nu ne lăsăm înșelați de aparente, sa privim dincolo de un zâmbet sau o atitudine indiferenta.

As recomanda cartea celor care simt nevoia de un mic indemn pentru a prelua frâiele propriei vieți, dar și celor care nu au curajul de a se autoanaliza și a retrasa marcajele vieții lor apărute în urma unor alegeri mai puțin inspirate.

Oamenii au o capacitate aproape infinită de a se amăgi singuri, negând cu încăpățânare lucruri cât se poate de evidente. Dispunem de resurse inepuizabile când vine vorba să credem în ceva mai frumos decât adevărul care ne privește drept în față. Și ce binecuvântare e asta! De-asta scriem poezii. De-asta cântăm, pictăm și construim catedrale. De-asta există coloane dorice acolo unde ar fi fost la fel de bine-venit și un trunchi de copac. E un dar minunat, glorios și plin de suferință. Asta ne face oameni.

miercuri, 27 aprilie 2016

Semnatura tututor lucrurilor, Elizabeth Gilbert: despre o viata traita in umbra muschiului

Imagini pentru semnatura tuturor lucrurilor 


Semnatura tuturor lucrurilor - Elizabeth Gilbert (2013), este o poveste ce se petrece în secolul XIX. Eroina romanului, Alma Whittaker, om de știință autodidact, cu o memorie infailibila, studiază botanica și, în special, mușchiul, căruia ii dedica toată viata, fiind fascinata de rezistenta și puterea de adaptare la orice condiții de mediu a acestei plante. Lumea miniaturala pe care i-o oferă mușchiul și pe care o studiază cu răbdare zeci de ani ii înlesnește formularea unei teorii. Cercetator cu o mare rigurozitate stiintifica, refuza sa o publice pana nu afla răspunsul la o ultima problema: de ce evoluția a permis perpetuarea unor indivizi cu un simt al sacrificiului exacerbat, în stare sa își dea viata pentru o cauza. Ezitarea ei face ca laurii pentru marea teorie a evoluției sa ii revină lui Darwin, căruia ii recunoaște calitatea superioara a cercetării, dar ii reproșează faptul ca nu a rezolvat problema altruismului. Se știe ca, independent de Darwin, Alfred Russel Wallace a ajuns la aceeași teorie a selectiei naturale, nereușind însă să o publice înaintea lui Darwin (de fapt, Wallace i-a trimis o scrisoare lui Darwin prin care isi expunea ideile, lucru care l-a facut pe Darwin sa isi publice teoria mai repede; Wallace a recunoscut insa, ca cercetarile lui Darwin erau mult mai minutios facute, teoria acestuia avand o forma mult mai bine conturata decat a sa). Inspirata de acest fapt real, Elizabeth Gilbert modelează povestea astfel încât "sa fie trei".

Romanul are numeroase descrieri ale locurilor, oamenilor și vieții sec. XIX, in special partea frumoasa a acestora. Este plăcut sa citești despre ele, nefiind de genul acelora care acoperă pagini întregi, punând răbdarea cititorului la încercare.

Este prezenta de asemenea tema băiatului sărac, care, prin istețime și un puternic simt de orientare în afaceri, ajunge unul din cei mai bogați oameni ai Americii. Mi-a plăcut însă faptul ca accentul este pus nu pe bani, ci pe ceea ce poți face cu ei pentru a te îmbogăți spiritual și cultural. Manati de o mare curiozitate privind noile descoperiri din orice domeniu, personajele noastre citesc mult, discuta mult cu oamenii de stiinta ai lumii, iar în final ii ajuta pe cei năpăstuiți de soarta, în acest caz aceștia fiind sclavii negri ai Americii sec. XIX.

Mai este o latura a romanului, una despre care nu citești pe site-urile care îl descriu. Este o latura surprinzatoare, având în vedere ca vine din partea acestei scriitoare, și este în genul romanelor lui Anais Nin. Daca la Anais nu ma mira, având în vedere viata și senzualitatea ei, la Elizabeth Gilbert (autoarea best-sellerului “Eat, Pray, Love”) m-au surprins experientele descrise și mai ales, natura celei mai aprige dorințe a protagonistei noastre, Alma. Venind din partea unei femei, mesajul transmis va fi unul deosebit de plăcut de catre bărbați, și în contradictoriu cu părerile generale asupra acestui subiect. Oricum,din păcate, sfatul meu, pe care nu îl veți găsi pe niciun site, repet, este ca aceasta carte sa nu fie citita de cei prea mici. Spun din păcate pentru ca în rest cartea este in regula, cu amănunte interesante, care ar constitui o lectura pentru toți, DACA nu ar avea și aceasta parte (care, la drept vorbind, se potrivește personajului principal, Alma, cu o înfățișare nu prea atrăgătoare, dedicat științei, singura cu cercetările sale întinse pe zeci de ani).

Titlul romanului este inspirat din credinta ca Dumnezeu şi-ar fi lăsat semnătura în alcătuirea fiecărei plante de pe pământ, spre binele oamenilor. Un astfel de exemplu este nuca, a carei forma aminteste de creierul uman, si care furnizează oxigen creierului si ajuta la cresterea puterii mintii si a memoriei. Mi-a placut ideea (emisa
de misticul german din secolul al şaisprezecelea, Jakob Bӧhme) si sunt in mare parte de acord cu aceasta viziune asupra lumii.

Una peste alta, Semnatura tuturor lucrurilor este o lectura care nu m-a impresionat prin ceva anume, dar care nici nu m-a plictsit. Nu este genul de carte care sa te prinda, pentru care sa stai pana noaptea tarziu, sa tanjesti dupa cateva momente libere pentru a mai citi putin. Este o carte usor comerciala, usor neverosimila pe alocuri, cu cateva idei bune care se desprind din paginile ei si iti raman totusi intiparite in minte. Din acest ultim considerent, o recomand si sper sa va prinda ceva mai mult decat pe mine.


vineri, 8 aprilie 2016

Tea Time: 5 O'CLOCK, un ceai delicios de mere, pere si capsuni




Un ceai DELICIOS, gasit la Carrefour, intr-una din acele expeditii in care parcurgi raft dupa raft cautand ceva mai deosebit. Este prima data cand cumpar aceasta marca, si ma bucur ca am facut-o deoarece este foarte, foarte aromat, usor, amintind de caldura unei frumoase dupa-amiezi de vara. Este plin de bucatele de mere, pere, capsuni si boboci de trandafir absolut superbi :)
Din cate am vazut, se mai gaseste si sub forma de ceai negru si verde, cu diverse alte arome, care cred ca sunt la fel de bune.

marți, 5 aprilie 2016

Singuratatea numerelor prime, Paolo Giordano, un titlu excelent pentru o poveste de o tristete zguduitoare

Singuratatea numerelor prime - Paolo Giordano 


Singuratatea numerelor prime - Paolo Giordano, este o poveste care m-a afectat destul de mult si mi-a creat o dispozitie nu tocmai placuta. Prin cuvinte simple, scriitorul a reusit sa imi transmita o stare acuta de tristete si sa ma faca sa simt, aproape fizic, singuratatea celor doua personaje, Alice si Mattia.

Cei doi traiesc in copilarie, separat, ceva atat de dramatic, incat raman marcati pe viata. Incercand sa depaseasca imperfectiunea fizica si sentimentul de vinovatie, cei doi devin doi oameni introvertiti, neadaptati, incapabili sa iubeasca. Nu se pot iubi pe ei insisi, cu atat mai putin sunt capabili sa daruiasca sau sa primeasca iubire. Viata celor doi mi s-a parut incredibil de trista. Cred ca a trai fara speranta este unul din cele mai crude moduri de a trai. Fara speranta ca maine va fi mai bine, ca intr-o zi vei depasi greutatile de astazi, ca vei gasi acel ceva sau pe acel cineva care sa te trezeasca din starea de amortire sufleteasca in care esti, fara un punct de reper in timp (o luna, un an, cinci ani, etc) in care viata poate lua o alta turnura. Nu neaparat mai buna, dar sa fie altceva, diferit fata de tot ceea ce ai trait de cand te stii. O viata gri, fara culorile date de evenimentele fericite sau mai putin fericite ale vietii, caci si acestea fac parte din cursul unei vieti normale, cred ca este o viata de o tristete zguduitoare si irosita.

Titlul cartii este genial ales. Cele doua personaje sunt comparate cu numerele prime gemene, adica acele numere prime ce difera prin doua unitati, de ex. 3 si 5, 5 si 7, 11 si 13, etc. Nu cred ca s-ar fi putut exprima mai bine senzatia creata de aceasta poveste, decat prin analogia cu aceste numere atat de aproape unul de celalalt, si totusi, pentru totdeauna, irevocabil, separate, condamnate sa nu se atinga niciodata. Am simtit profund, pana in adancurile fiintei, aceasta singuratate, senzatie care nu m-a parasit nici acum, la cateva saptamani de la citirea cartii. Nu este o senzatie placuta, absolut deloc, pe care o compar cu ceea ce poate se simte in apropierea mortii, cand constientizezi ca lasi in urma tot ceea ce ai iubit si ai construit o viata intreaga, cand simti ca esti, de fapt, singur, si ca vei fi singur poate pentru eternitate. Singur. Da, aceasta carte m-a facut sa simt singuratea mortii. Si totusi, personajele ei sunt doi tineri, cu toata viata inainte. Continui sa cred ca viata nu trebuie traita intr-o asemenea singuratate, chiar daca te refugiezi in munca la care te pricepi foarte bine sau chiar iti place; trebuie sa incerci sa gasesti pe cineva, nu mai multi, pe cineva care sa iti faca sufletul sa tresalte, sa viseze si sa spere.

Cartea atinge si un punct extrem de sensibil. Doi frati gemeni, unul dotat cu o inteligenta peste medie, celalalt retardat. Parintii pun pe umerii copilului sanatos povara de avea grija de cel bolnav, de a sta cu el la scoala, de a se juca cu el, de a se duce cu el la petrecerile colegilor, cu toate ca cel bolnav nu este constient de nimic, are lumea lui, in care nu intra aproape nimeni. Spun povara pentru ca la varsta de 6-7 ani, acest lucru mi se pare intr-adevar o povara. Este o varsta la care copilul poate ar trebui sa isi traiasca copilaria fara prea multe griji, legate doar de scoala, de prieteni, de joaca. Daca un parinte pune pe umerii unui copil prea multa responsabilitate, daca il pune in situatii in care ceilalti copii vor rade si il vor ocoli, cred ca ii afecteaza foarte mult dezvoltarea psihica, ii provoaca traume peste care cu greu sau poate nicioadata nu va trece. Ca parinte, cred ca trebuie sa te asiguri ca ii oferi fiecarui copil ceea ce are nevoie, fara sa il incarci la varste prea fragede cu propriile probleme si responsabilitati. Altfel, copilul va deveni un om prea serios, prea trist, impovarat prea devreme de greutatile vietii.

Recomand aceasta carte celor incarcati cu o doza buna de optimism, pentru a nu fi afectati prea tare de atmosfera cartii si pentru a aprecia un scriitor talentat. Pentru cei ce se afla intr-o dispozitie sufleteasca nu tocmai buna, sfatul meu este sa mai astepte si sa citeasca aceasta carte in zorii unor zile de primavara, cand totul din jur renaste si abunda de culoare, veselie si speranta.


duminică, 27 martie 2016

Tangou pentru Lisandra, de Helene Gremillon: despre suflete greu incercate de viata

Imagini pentru tangou pentru lisandra Tangou pentru Lisandra, de Helene Gremillon, este o poveste (reala, se pare) ce se petrece în Argentina anului 1987,  la câțiva ani după caderea dictatorului Videla, dar cu rănile făcute de Junta militara încă deschise și sângerânde. Oamenii continua sa ii caute pe cei dispăruți fără urma, căci se pare ca junta militara a ucis un număr foarte mare de oameni, iar multi alții nu au mai fost găsiți niciodată. Exista, astfel,  numeroase referiri la mamele din Plaza Mayo care își cauta copii, mame disperate care ar vrea sa vadă măcar un mormânt decât sa nu știe Nimic.

O astfel de mama este Eva Maria, pacienta psihanalistului Vittorio Puig, care se gândește în fiecare secunda a vieții ei la Stella, fiica ei, dispărută. Zbuciumul Evei, chinul de a nu ști ce s-a întâmplat cu fata ei, speranța că poate nu e moarta, coșmarurile în care vede cum moare, durerea pe care doar sufletul unei mame o poate simți, toate sunt redate admirabil în carte. De fapt, cu toate ca aceasta este o subtema a cărții, durerea Evei m-a impresionat profund, i-am auzit gândurile, i-am simțit disperarea, speranța, am căzut împreună cu ea în haurile întunericului, unde durerea te împresoară și pătrunde în toate celulele ființei, unde te doare fiecare por al trupului și unda a sufletului. Nu exista durere mai mare decât cea provocata de pierderea unui copil, iar când nu știi ce s-a întâmplat de fapt cu copilul tău este ceva de neimaginat. Și totuși scriitoarea a reușit sa redea puțin din acest abis. Următorul citat este cel care m-a zguduit și care cred ca reda foarte bine strigatul disperat, deznădăjduit, al unei mame:

stella revino...să re-facem să re-începem să re-trăim stella .. re-re-re- dar să re-ceva… nu mă lăsa aşa cântă cu mine stella cântă iar cântă iar cu mine de ce nu mă auzi stella cântă mai tare.

Acțiunea se concentrează pe găsirea ucigașului soției lui Vittorio, Lisandra. Aceasta fusese o femeie aparte, iar în final găsim și explicația felului ei de-a fi. Trebuie sa spun ca partea aceasta de acțiune mi s-a părut infantila. Dacă se bazează pe un caz adevărat, atunci înseamnă că viața nu bate întotdeauna filmul (sau cartea), pentru ca de data asta viata a creat un scenariu prost. Exact asa mi se pare faptul ca tu, ca psihanalist, nu îți dai seama ca ai o soție care a suferit o mare trauma în copilărie, nu îți dai seama ca soția te înșală sau ca o soție își va da seama ca tu o înșeli. Dacă ar fi avut o alta profesie poate era mai credibila poziția sa în raport cu toate aceste elemente de care habar nu avea. Din păcate, mai sunt astfel de situatii create parca pentru un anumit public avid de telenovele, precum o sinucidere prost regizata și, mai presus de toate, o botezare a copilului avut cu amanta cu numele soției înșelate cu amanta respectiva ☺

Trecând deci, peste elementele povestii polițiste de doi lei, rămâne Eva Maria, ale cărei trăiri merita citite. Una peste alta, este o carte cu ritm alert, care te prinde și îți lasă ceva, o idee, o senzație, care ramane printre ganduri, ceea ce cred ca trebuie sa facă orice carte. Din acest motiv i-am dat 3 stelute pe Goodreads (Liked it). Este al doilea roman al acestei scriitoare pe care il citesc, Confidentul (despre care puteti citi aici) fiind o carte care mi-a placut mult mai mult, avand o intriga mai bine inchegata si verosimila.

Tangou pentru Lisandra este pe Elefant.ro,  format tiparit si ebook.

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | free samples without surveys
Contributions to this blog are licensed under a
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 3.0 Unported License .