StartCounter

marți, 1 septembrie 2015

Zilele si Noptile amantilor, de Corina Ozon - o poveste frumoasa in prima carte, continuata in a doua intr-o maniera mai putin inspirata, din pacate

Imagini pentru zilel amantilor Zilele amantilor (Herg Bențe, 2014), de Corina Ozon,  este o carte pe care am citit-o foarte repede si care mi-a adus multe zambete pe chip.  Povestea este simpla în esenta: un cuplu însurat de peste 10 ani și o amanta, eternul triunghi conjugal. Autoarea reuseste insa sa mentina atentia cititorului prin prezentarea aceluiasi evniment din perspectiva celor trei personaje principale, reusind astfel sa ne redea toate detaliile pentru a intelege cum merg mecanismele mintii unei sotii inselate, a unui sot care insala si a femeii cu care acesta insala, cum percep acestia acelasi lucru si cum si-l justifica.
Amanta, Cati, este ultima dintr-un sir de femei cu care soțul-amant, Mircea, își petrece cate o ora-doua furate din timpul dedicat soției, copiilor, cumpărăturilor sau serviciului. De ce insala? Pentru ca este in acea stare de rutina si confort psihic data de siguranta unei casnicii cu copii si o sotie care are grija casei, pentru ca vede ca asta fac toti barbatii din jurul sau si i se pare o chestie normala, pentru ca nu vrea sa reziste tentatiei. Nu ca nu poate, pur si simplu nu vrea. Isi gaseste numeroase scuze, normal: sotia il cicaleste, nu il mai atrage, il sufoca, etc..
Sotia este genul de femeie care se considera mai mult mama decat femeie, care la inceput crede scuzele tip "ma munceste seful si seara asta, voi intarzia cateva ore", apoi incepe treptat sa isi dea seama ca ceva nu este in regula si incearca sa rezolve, dar, dupa parerea mea, fara prea mult entuziasm si imaginatie.
Amanta, impreuna cu grupul ei de prietene, mi-a amintit de cele doua pitipoance din Mondenii. Activitati, limbaj, comportament specific acestei categorii de fete. Cu singura deosebire ca ea chiar se indragoste de sotul-amant si asteapta, rabdatoare pana la un punct, ca acesta sa se desparta de "matracuca".

Ceea ce deosebeste aceasta carte de restul cu acelasi scenariu este limbajul. Acesta este deosebit de viu, natural, lipsit de artificii stilistice, unii ar zice vulgar, dar cei mai multi s-ar recunoaste in el. Multe glume introduse natural, picanterii, toate descrise simplu, direct, ca intre doi amici aflati la o cafea. Exact aceasta este impresia lasata de roman: ca esti, pe rand, la o cafea cu sotul-amant, amanta si sotia, care iti povestesc ce mai fac si ce li s-a mai intamplat de cand nu v-ati vazut.
Zilele amantilor merita citita si savurata cu mintea deschisa si fara prejudecati, constienti fiind de faptul ca evoca o realitate mult prea des prezenta in vietile oamenilor.

Noptile amantilor (2015), continuarea la Zilele amantilor, este o carte care m-a dezamagit. Actiunea continua sa fie povestita prin cele trei personaje, limbajul nu m-a mai surprins, iar intamplarile mi s-au parut exagerate. Club de swingeri, restaurant cu cine pe intuneric, scene amintind de cele 50 de umbre ale lui Grey, si alte chestii care nu apar in viata oamenilor obisnuiti decat in astfel de carti care iti dau impresia ca "gafaie" sa ajunga la final cu ultimele puteri. Daca Zilele amantilor place tocmai pentru ca lucrurile par plauzibile, ei bine, in Noptile amantilor autoarea lasa impresia ca nu prea mai avea ce sa scrie si a facut mari eforturi sa gaseasca ceva cu care sa ne surprinda. Nu i-a iesit, din pacate, asa cum nu ies, de obicei, nici partile 2, 3, 4, etc ale unor filme celebre. Uneori e bine sa te opresti cu un subiect inainte de a-l epuiza complet. Desi, daca iau in considerare finalul, posibil sa avem in 2016 si Diminetile sau Serile amantilor. A pune punct atunci cand trebuie este un act de inteligenta pe care sper ca autoarea il va face, totusi, in viitor.

1 comentarii :

hortensia spunea...

frumos articolul!

Trimiteți un comentariu

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | free samples without surveys
Contributions to this blog are licensed under a
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 3.0 Unported License .