Splendida cetate a celor o mie de sori, o poveste care îmbină istoria cu ficțiunea pentru a ne ruga sa nu renunțăm la lupta contra ignorantei și brutalitatii

Splendida cetate a celor o mie de sori (2007), de Khaled Hussein,  este o carte care mi-a plăcut mult. Este povestea a doua femei, Mariam și Laila, ale căror destine se vor încrucișa la un moment dat al vieții lor și amândouă vor învața multe una de la cealaltă. Vor învața să trăiască împreună în casa soțului lor, sa se împrietenească și sa lupte împreună pentru o viata mai buna, departe de pumnii și loviturile bărbatului care trebuia le iubească.

Cartea ne poarta așadar prin viata celor doua femei, prin copilărie, adolescenta și maturitate, prezentându-ne visurile pe care și le faureste fiecare, speranțele care le incalzesc inima,  și, totodată, modul în care acestea sunt sfărâmate. Este o viata dura pentru femeile din Kabul, iar dacă au ghinionul ca bărbatul cu care sunt căsătorite sa fie, în fond, un primitiv în gândire și comportament, atunci ea devine tragica, femeia devenind un lucru, de care bărbatul se împiedica în fiecare zi.

Am înțeles citind aceasta carte de ce femeile accepta sa poarte burka, de ce aceasta le oferă gradul de siguranță și invizibilitate de care o persoana plina de nesiguranță, incertitudini, temeri, lipsita de conștientizarea propriei valori ca ființă umana, în primul rand, și apoi ca femeie, are nevoie.

Pe lângă destinele celor doua femei, cartea prezintă evenimentele care au compus istoria Afganistanului, etapele pe care aceasta tara le-a parcurs de-a lungul ultimilor treizeci de ani - ocupatia sovietica, jihadul dus impotriva ei, razboiul civil si teroarea si regulile ce frizeaza absurdul instituite de regimul taliban.  Ce mi-a plăcut a fost faptul ca realizezi ce a însemnat fiecare etapa în viata omului obișnuit, ce schimbări a adus mai ales în viata femeilor.  Astfel, femeia a trecut de la o viata normala, când avea voie sa muncească și era tratata ca un cetățean cu drepturi depline, la o viata redusa la stat în casa, îngrijit copii, făcut mâncare și încasat bătaie. Inumanul unor perioade atinge de multe ori trepte maxime, iar nu de putine ori ramai stupefiat si ingrozit de comportamentul grotesc al oamenilor.

Plina, așadar, de informatii cu adevărat interesante din istoria zbuciumata a acestei tari, care se întrepătrund cu întâmplările la fel de dureroase ale vieții femeii din Afganistan, cartea trebuie citita pentru a înțelege mai bine natura umana, modul în care întâmplări care aparent nu te vizează, ajung sa îți schimbe cursul vieții și planurile făcute, și, nu în ultimul rand, faptul ca nu trebuie sa renunti la speranța.

Read more »

Posted in: Hrana pentru suflet

Valea minunilor, de Amy Tan, o carte care m-a dezamagit si pe care o recomand doar celor care CHIAR nu au ce face cu timpul lor

 

"Valea minunilor", (Ed. Polirom, 2015), de Amy Tan, este o carte care m-a dezamagit. Atat de tare incat am renuntat sa o mai citesc de pe la pagina 200. Rar, foarte rar, mi se intampla sa ma opresc din citit inainte de a termina o carte. Am decis insa ca viata e prea scurta, prin urmare, timpul meu prea pretios, pentru a-l risipi cu o carte de povesti pentru adolescente credule si mai mult decat naive.

Am inceput cartea cu mult entuziasm. Actiunea se petrece in Shanghai, in 1912, in casa unei curtezane. Cartea doreste sa introduca cititorul in spatele cortinelor si sa ne spuna povestea unei "curtezane virgine", Violet. Recenziile citite pe diverse bloguri sunt foarte bune, toata lumea este incantata. Ei bine, eu nu sunt. Poate pentru ca sunt la varsta in care nu mai cred in Feti-Frumosi pe cai albi care vin sa salveze printesele adormite. Nu mai cred in happy end-uri fortate. Nu mai imi place sa citesc povesti cu oameni ....hai sa le zicem mult prea naivi. Nu imi place sa ma considere cineva...mult prea naiva si sa imi serveasca niste intamplari despre oameni care nu gandesc prea mult. Nu vorbesc despre acele intamplari spectaculoase despre care iti zici ca totusi exista si in realitate, caci, nu-i asa, viata bate filmul si...cartea, de multe ori. Vorbesc despre acele intamplari care se intanesc doar in literatura de proasta calitate, pe care autorul/autoarea s-a fortat sa le creeze ca sa faca un roman de cateva sute de pagini.
Punctul culminant al prostiei, care m-a determinat sa inchid cartea, a fost cel in care eroina noastra, Violet, declara pe certificatul de nastere al copilului ca mama este sotia amantului ei. Scuza ca avea doar 20 si ceva de ani nu sta in picioare. Am stiut ce se va intampla in continuare, iar pentru mine, un roman prost este cel care nu iti mai ofera surprize in paginile sale, care nu te tine cu sufletul la gura, care nu te lasa sa intuiesti ce va fi dupa ce dai pagina.
Nu, povestea lui Violet, fiica privilegiata a patroanei celei mai exclusiviste case de curtezane din oras, nu este deloc realista. Nici fantezista (daca era, o apreciam, caci imi place genul). Este doar o poveste cu oameni limitati, cu care greu simpatizezi si empatizezi. Nu te poti regasi in modul lor de gandire si in intamplarile din care le este formata viata. Admit ca sunt varste la care lipsa de experienta si imaturitatea in gandire te determina sa iei decizii proaste. La varsta respectiva si eu am luat destule de acest fel. Dar, cu timpul, cresti, te maturizezi, te "destepti", cum obisnuia sa imi spuna cineva.
Cititi, va rog, cartea, si poate reusiti sa vedeti ceva acolo care mie mi-a scapat. Am frunzarit-o pana la sfarsit, stiu in mare ce se mai intampla cu eroina, drumul pe care il parcurge este cu suisursi si coborasuri de acelasi fel ca si mai inainte, asa ca nu imi pare rau ca nu am citit-o cu atentie pana la sfarsit. Timpul, repet, este mult prea pretios, mai ales in zilele noastre, pentru a-l pierde cu povesti pe care nici macar un adolescent contemporan nu le mai accepta.

Read more »

Pasiune pura, de Lena Andersson - ce simti, ce gandesti, ce si cum interpretezi cand iubesti fara sa fii iubita

"Pasiune pura", (Ed. Humanitas 2013), de Lena Andersson, a fost declarata Cartea Anului 2013 in Suedia. Mi-a placut aceasta poveste, care reda cu multe amanunte si, dupa parerea mea, destul de realist, trairile unei femei, Ester Nilsson, prinsa intr-o iubire neimpartasita.

Ester are 31 de ani, este poeta, dar cu siguranta nu este genul acela de poet aerian, melancolic, trist, patruns de prea-plinul vietii sau, dimpotriva, de efemeritatea acesteia. Ester  are o minte ascutita, critica, nu se sfieste sa isi spuna parerile, care de multe ori sunt in contradictie cu cele ale oamenilor din jur. M-am regasit in aceasta descriere, de mult prea multe ori am fost in aceeasi ipostaza, parerea mea fiind total opusa celei a majoritatii. Ca si mie, si lui Ester i se pare ca opiniile ei sunt juste si conforme cu realitatea.

Ester duce o existenta lipsita de sentimente puternice; are o relatie bazata, din partea ei, pe respect si comoditate. Scrie pentru a alunga melancolia si a oferi oamenilor un limbaj comun prin care sa inteleaga realitatea. Este o existenta cenusie, terna, dar totusi buna pentru ea, multumitoare.

Totul se schimba cand se indragosteste de Hugo, un pictor cu o permanenta nevoie de a fi admirat si sustinut. Magulit de atentia acordata de Ester, Hugo isi permite o mica aventura cu Ester, nebanuind ca din partea ei este mult mai mult.

Povestea este clasica: femeia simte mult mai mult decat barbatul, care nu a vrut decat o mica distractie pentru cateva seri. Magia cartii consta insa in felul in care Lena descrie, pas cu pas, obsesia care pune stapanire pe tanara femeie, care capituleaza sub avalansa sentimentelor pe care le traieste pentru prima data in viata. O femeie inteligenta, cu capul pe umeri. O femeie in care ne putem regasi usor multe dintre noi. Si totusi aceasta femeie inteligenta se agata de orice gest al barbatului, il diseca, il rastalmaceste pentru a se incadra in obsesia la care este incapabila sa renunte. Ia tacerile lui si le interpreteaza, le da o mie de sensuri, spera.

"Dragostea are nevoie de cuvinte. Te poți bizui și pe sentimentul fără vorbe, însă numai pentru scurt timp. Iubirea fără cuvinte nu supraviețuiește la infinit, nici iubirea numai din cuvinte. Dragostea e o fiară flămândă. Trăiește din atingeri, din declarații repetate, din ochiul care vede în ochiul altuia. Când ochiul e foarte aproape de al celuilalt, nici unul nu vede nimic"

Are momente in care realizeaza ca nu merge, ca nu e in ordine, ca ceea ce face nu corespunde cu ceea ce ratiunea ii spune ca ar trebui sa fie. Si, totusi, nu renunta. O iubire ca aceasta, neimpartasita, trebuie traita pana la capat, altfel ea ramane acolo, in inima, ca un firicel de iarba ascuns sub un strat gros de zapada, care la primele raze de soare, scoate capul victorios. Firicelul acesta trebuie smuls, fara menajamente, de catre femeia insasi. Doar asa se va salva. Si o va face, dar abia dupa ce  va trece prin toate etapele: gelozie, speranta, neincredere, ura, iasasi speranta, ridicol, umilinte, compromisuri, iar in cele din urma, resemnare si acceptare a realitatii.


Femeile care vor citi aceasta carte psihologica vor gasi toate acele etape prin care au trecut si ele daca au trait o iubire neimpartasita. Vor rascoli poate, din nou, trairi uitate, dar, cu siguranta, vor gasi raspunsuri la intrebari ramase fara raspuns, care poate le va aduce acel confort emotional de care au nevoie.

Cred ca aceasta carte trebuie citita atat de femei, cat si de barbati. Pe femei le va ajuta sa dea conotatia corecta, sau mai bine zis, mai apropiata de realitate, gesturilor si vorbelor barbatilor. Iar pe barbati ii va ajuta sa inteleaga ca, uneori, comportamentul lor este interpretat de femei cu totul altfel decat vor ei sa redea, ducand la situatii cu totul neplacute pentru toti. Va recomand, asadar, o carte care va va imbogati sufleteste, din care aveti multe de invatat, si care poate oferi raspunsurile la intrebarile atat acelora care ofera si primesc iubire, dar si ale acelora care doar ofera sau doar primesc.

Read more »

Posted in: Hrana pentru suflet

Prajitura "chinezoaica" - o bunatate cu ciocolata, nuci si bezea

Prajitura "chinezoaica" este recomandata celor carora le place nuca, ciocolata si, in general, prajiturile de casa delicioase, adica, pe scurt, tututor! Am preparat-o astazi prima data, dar cu siguranta nu a fost si ultima data. Combinatia de nuca, bezea si ciocolata este...mortala, ca sa spun asa! Am un amic care mananca DOAR prajituri cu nuca (din respect pentru munca mea, a mancat intr-o seara si o felie de tort de morcovi; la sfarsit mi-a zis ca daca avea si "macar o nuca, doua" ar fi fost perfect :)) ). Presimt ca daca ii fac aceasta prajitura, va fi pe deplin multumit!

Prajitura se face rapid (ah, ce mult imi plac aceste prajituri!), reteta o gasiti aici. Nu imi mai ramane decat sa va spun

P.S. Nu stiu de ce ii spune "chinezoaica"!?! Voi aveti idee?

Read more »

Posted in: Gatitul din placere

Paris, orasul care m-a fermecat impotriva vointei mele

Am ajuns, in sfarsit, in Paris. Ani de zile l-am lasat in afara planurilor mele de calatorie deoarece nu ii credeam pe cei care marturiseau ca s-au indragostit de acest oras. Nu suport cliseele, am tendinta de a merge intrucatva impotriva curentului. Prefer sa imi formez ideile din experiente proprii sau dupa o documentare riguroasa, iar uneori asta se concretizeaza in conceptii total opuse celor imbratisate de majoritatea.

Am avut parte de o vreme foarte frumoasa, cu soare in cinci din cele sase zile petrecute in capitala franceza. Singura zi ploioasa a fost cea in care planificasem sa vizitam Louvre, asa ca de dimineata pana seara la opt, cat a durat vizita, ploaia nu ne-a deranjat. Noaptea ploaia s-a oprit si ne-a permis sa admiram turnul Eiffel in toata splendoarea jocului sau de lumini.

Oferta gasita pe Internet a fost una foarte avantajoasa, 250 euro 6 zile, cu avion si mic dejun, hotel Mercure Paris Porte De Pantin ****, situat in partea de nord a orasului, foarte aproape de statia de metrou Hoche. Recomand hotelul, nu este situat, intr-adevar, aproape de obiectivele turistice, dar oricum metroul te duce oriunde vrei intr-un timp relativ scurt, iar hotelul in sine este foarte curat, cu mic-dejun bogat, gustos si satios.

Am vizitat o parte din ceea ce ne propusesem, lasand restul pentru data viitoare. Nu am ratat, binenteles, turnul Eiffel. Ah, despre el credeam cel mai intens ca este un cliseu si ca oamenii  se entuziasmeaza doar asa, pentru ca asa au auzit ca fac si altii. Ei bine, nu! Are ceva aceasta constructie, acel je ne se quoi, care iti aduce zambet pe chip si admiratie. Mi-a placut la nebunie atat noaptea, plin de lumini, cat si ziua. Este impunator, te atrage, te leaga cu lanturi invizibile si cu greu iti da drumul. Senzatia clara e ca vrei sa il revezi, din nou si din nou...De ce? Habar nu am, nu imi explic, asa cum nu poti explica de ce ceva e frumos sau urat. E asa cum te face sa te simti, pentru cineva poate fi atragator, pentru altul respingator. Mie mi-a facut o impresie puternica si stiu ca vreau sa il revad.

• o alta impresie puternica mi-a provocat cartierul Montmartre. Pur si simplu l-am adorat din clipa in care am patruns in el. Ce-i drept, ziua plina de soare a avut si ea partea ei de "vina", facand ca totul sa para vesel, plin de viata si de zambete. Basilica Sacre-Coeur, morile de vant, Place Marcel Ayme, parcul Abbesses, stradutele inguste si pline de cafenele, toate fac parte din farmecul cartierului si il sporesc. E un must-visit pentru oricine vine in Paris.
• un alt cartier care mi-a placut mult, mult, mult este Marais, iar din Places des Vosges nu as mai fi plecat. As fi mers pe stradutele acestui cartier de dimineata pana seara, admirand cladirile elegante cu balconase cu masute de cafea, magazinele cochete, cafenelele, restaurantele si vitrinele cu bunatati.
• am vizitat catedrala Notre Dame (mi-a placut mult exteriorul), Louvre, Versailles cu a sa Sala a Oglinzilor, Muzeul Militar si mormantul lui Napoleon, Biserica Sainte-Chapelle, Pont Neuf (nu, nu am pus niciun lacat al iubirii!), galeriile Lafayette
• mi-a placut si cartierul La Defense, cartierul cu arhitectura moderna avand in centru Grande Arche si dome IMAX. Mi-a creat o altfel de senzatie, pe mine ma atrag mai mult orasele vechi, au mai multa personalitate si emana mai multa caldura.
• evitati Cite des Sciences; am vizitat Muzeul Stiintei in Barcelona, mi-a placut foarte mult acela si am crezut ca cel din Paris va fi la fel de bun, daca nu si mai si. Ei bine, nu, are cateva standuri cu experimente dedicate in special copiilor, asa ca, daca nu cumva sunteti cu copiii in vacanta, nu pierdeti timpul pe aici

Ei bine, da, recunosc, si eu m-am indragostit de Paris. Nu imi explic de ce, nu pot spune exact ce anume ma atrage la el, dar atmosfera din acest oras este (era, cel putin, sper sa fie si acum, dupa evenimentele din ianuarie 2015) una frumoasa, calda, plina de poezie pe malurile Senei, cu muzee doldora de istorie, arta si frumos, cu castele impunatoare, in care simti ca te intorci in timp. Istoria acestui oras s-a impregnat in strazi, in cladiri, in copaci, in tot, si nu ai cum sa nu rezonezi cu atata energie inmagazinata in fiecare fibra. Da, voi reveni in Paris, vreau sa ma reconectez la aceasta energie, sa resimt vibratiile ei, ale atator oameni celebri care au creat istoria pe care noi o cunoastem astazi si care au trait si s-au plimbat pe strazile acestui oras. Paris, je t'aime si abia astept sa te revad!

 

 

Read more »

Posted in: Hoinari prin lume

Biscuiti cu lamaie, fragezi si plini de aroma exotica a lamaii

Ah, acesti biscuiti cu lamaie sunt pur si simplu deliciosi! Foarte fragezi, foarte aromati, se topesc pur si simplu in gura, inundand-o cu savoarea lamaii. Se topesc la fel de usor si de pe platou, e greu sa te opresti doar la unul, doi! 

 

Reteta e aici, instructiunile sunt clare, reteta in sine e extrem de usoara, doar ca aluatul trebuie tinut la frigider vreo ora (sau congelator 30 minute), apoi scos,  prelucrat in bilute si iar bagat la frigider inca 30 de minute, chestiile astea ducand timpul de preparare la vreo 2 ore. Dar odata facuti, va dati seama ca a meritat asteptarea. Va recomand, deci, sa va indulciti cu acesti minunati biscuiti! 

Read more »

Posted in: Gatitul din placere

Pancakes cu mere, gustoase si usor de facut

Pancakes cu mere, atat de bune incat vrei sa le mananci la orice ora din zi. Reteta o gasiti aici, se fac foarte usor si dispar din farfurie la fel de usor si repede :). Le-am degustat de data aceasta cu dulceata de dovleac si au fost pur si simplu delicioase.

Read more »

Posted in: Hrana pentru suflet