StartCounter

sâmbătă, 1 septembrie 2018

Ebru sau arta de a picta de apa - o experienta minunata in exoticul Istanbul

Tehnica ebru sau pictura pe apa consta in realizarea unui model din diverse culori ce plutesc pe suprafata unei substante formata din apa si rasina (un fel de gel). Pe aceasta suprafata este apoi asezata o coala de hartie, ce se va impregna cu vopsea, astfel realizandu-se transferul modelului pe hartie. Fiecare desen astfel realizat este unic, neputandu-se realiza vreodata doua modele cu exact aceleasi coordonate.

Am experimentat aceasta frumoasa tehnica de desenare pe apa in vacanta la Istanbul din acest an. Citisem despre ea pe Internet, ca fiind o arta traditionala turceasca. Cei care o stapanesc fac modele cu linii precise, delicate, in culori vibrante, care iti mangaie sufletul. Eu ador florile si culorile, adica exact cele doua elemente in jurul carora graviteaza majoritatea picturilor ebru, asa ca atunci cand am citit ca pot face o scurta initiere in aceasta tehnica, nu am ezitat nicio secunda. 

Locul ales a fost Caferağa Medresesi, o incantatoare medrese construita in 1559 de faimosul arhitect turc Mimar Sinan, cel care a proiectat multe bijuterii arhitecturale, in general moschei, din Istanbul. Medrese inseamna centru educational, astazi fiind format din 15 ateliere in care se prezinta diverse mestesuguri (ebru, prelucrare ceramica, realizare bijuterii, etc) si o cafenea unde se poate si manca (destul de bine chiar, mancarea noastra a fost foarte buna, la un pret bun avand in vedere faptul ca localul este in centrul turistic, langa Hagia Sophia).

Asadar, pentru 150 try, Josh, instructorul nostru, ne-a initiat in lumea minunata si plina de culoare a artei ebru. Timp de o ora, ne-a aratat cum se realizeaza fundalul unui desen si diverse forme, in special cea mai simpla dar si de mare efect, laleaua, floarea preferata a turcilor.

A urmat apoi alta ora (oficial, o ora, dar Josh ne-a lasat mai mult, vazand si placandu-i entuziasmul nostru) in care am exersat cele invatate, apoi ne-am lasat imaginatia sa zboare liber. Nu este atat de usor cum pare, dar este creativ si relaxant. Acest lucru l-a subliniat si Josh, cei care invata ebru o fac printre altele pentru ca este o activitate creativa, care te relaxeaza, te binedispune, te linisteste, te incarca de optimism, iti da exact ce ai nevoie, iti da starea sufleteasca pe care o cauti.

A fost minunata experienta, o recomand tuturor celor care viziteaza Istanbulul, acest fabulos oras in care m-am simtit extraordinar de bine. Exista pe net seturi de materiale (hartie, culori) care pot fi cumparate de cei care vor sa se perfectioneze sau pur si simplu sa se relaxeze din cand in cand si altfel, in afara de a citi o carte (sau uitat la serialul preferat ☺).  Intre timp eu am scanat desenele, le-am printat sub forma de fotografii si le-am pus intr-o rama; privind-o, retraiesc acea dupa-amiaza din curtea linistita a frumoasei cafenele otomane, cu vechile caramizi scaldate de soarele lunii august, in care degustam vestitul ceai turcesc si pictam pe apa lalele. Pentru astfel de amintiri calatoresc, astfel de experiente ne imbogatesc sufleteste, nu se masoara in timp sau bani, ci in profunzimea cu care sufletul nostru zambeste atunci cand ne revin in minte.






0 comentarii :

Trimiteți un comentariu

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | free samples without surveys
Contributions to this blog are licensed under a
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported License
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial 3.0 Unported License .