Am citit O ciudățenie a mintii mele, de Orhan Pamuk, cu mare placere.
În primul rand, pentru ca acțiunea se petrece la Istanbul, un oraș de care îmi amintesc cu drag din vacantele mele. Mi-a plăcut foarte mult sa aflu acum istoria acestui oraș cuprinsa intre anii 1960 și 2000, cum s-au format cartierele de pe dealurile care îl înconjoară (incet, încet, acestea s-au umplut inițial de barăci ale celor veniți de la sate; apoi, pe măsură ce viata lor se schimba, adăugau barăcii cate un etaj, pentru a face loc familiei numeroase; în prezent, aceste clădiri au mari probleme legate de siguranța structurii, locatarii lor fiind rugati| somați sa se mute) .
În al doilea rand, pentru ca povestea urmărește viata unor oameni obișnuiți, veniți în oraș în căutarea unui trai mai bun. Unii îl găsesc, alții nu prea, alții par urmăriți de ghinion. Îmi plac astfel de povesti, pline de amănunte din viata cotidiana, cu bune și cu rele, cu nimic care sa para fictiune. Îmi place sa urmăresc personajele din copilărie pana la bătrânețe, sa vad ce vise au și pe care dintre acestea reușesc sa le îndeplinească, sa vad cum sau dacă se schimba pe măsură ce se îmbogățesc sau dimpotrivă, nu reusesc cu niciun chip sa își depășească starea inițială. Iar aceasta carte este plina de astfel de detalii, urmărind viata lui Mevlut Karatas, venit în Istanbul la 12 ani.
Povestea de dragoste a lui Mevlut este iarăși una interesanta, din care poți trage concluzia ca, uneori, viata sau Dumnezeu îți dă ce e mai bine pentru tine, si nu neapărat ce ai cerut.
În al treilea rand, pentru ca am aflat despre diverse meserii care, de-a lungul timpului, s-au pierdut, in mare parte. Doar câțiva nostalgici le mai practica. O astfel de meserie este cea de iaurgiu, sau cea de bragagiu. Acești iaurgii și bragagii cutreierau orașul de dimineață pana seara, împingând un cărucior cu iaurt sau braga, pe care le vindeau gospodinelor de exemplu, care coborau pe geam un cos cu o carafa sau farfurie pe care iaurgii le umpleau cu iaurt gras iar bragagii cu braga aromatizata cu scorțișoară, nucșoară și alte mirodenii.
O carte frumoasa, cu multe descrieri și puține dialoguri. Stilul unor pagini din cele peste 600 e câteodată puțin obositor, dar nu de ajuns sa te facă sa sari peste paginile respective. O carte care chiar îți facilitează o incursiune în viata unui oraș și a unor oameni obișnuiți, dar a căror viata este ca a noastră, a tuturor: deosebita.
În primul rand, pentru ca acțiunea se petrece la Istanbul, un oraș de care îmi amintesc cu drag din vacantele mele. Mi-a plăcut foarte mult sa aflu acum istoria acestui oraș cuprinsa intre anii 1960 și 2000, cum s-au format cartierele de pe dealurile care îl înconjoară (incet, încet, acestea s-au umplut inițial de barăci ale celor veniți de la sate; apoi, pe măsură ce viata lor se schimba, adăugau barăcii cate un etaj, pentru a face loc familiei numeroase; în prezent, aceste clădiri au mari probleme legate de siguranța structurii, locatarii lor fiind rugati| somați sa se mute) .
În al doilea rand, pentru ca povestea urmărește viata unor oameni obișnuiți, veniți în oraș în căutarea unui trai mai bun. Unii îl găsesc, alții nu prea, alții par urmăriți de ghinion. Îmi plac astfel de povesti, pline de amănunte din viata cotidiana, cu bune și cu rele, cu nimic care sa para fictiune. Îmi place sa urmăresc personajele din copilărie pana la bătrânețe, sa vad ce vise au și pe care dintre acestea reușesc sa le îndeplinească, sa vad cum sau dacă se schimba pe măsură ce se îmbogățesc sau dimpotrivă, nu reusesc cu niciun chip sa își depășească starea inițială. Iar aceasta carte este plina de astfel de detalii, urmărind viata lui Mevlut Karatas, venit în Istanbul la 12 ani.
Povestea de dragoste a lui Mevlut este iarăși una interesanta, din care poți trage concluzia ca, uneori, viata sau Dumnezeu îți dă ce e mai bine pentru tine, si nu neapărat ce ai cerut.
În al treilea rand, pentru ca am aflat despre diverse meserii care, de-a lungul timpului, s-au pierdut, in mare parte. Doar câțiva nostalgici le mai practica. O astfel de meserie este cea de iaurgiu, sau cea de bragagiu. Acești iaurgii și bragagii cutreierau orașul de dimineață pana seara, împingând un cărucior cu iaurt sau braga, pe care le vindeau gospodinelor de exemplu, care coborau pe geam un cos cu o carafa sau farfurie pe care iaurgii le umpleau cu iaurt gras iar bragagii cu braga aromatizata cu scorțișoară, nucșoară și alte mirodenii.
O carte frumoasa, cu multe descrieri și puține dialoguri. Stilul unor pagini din cele peste 600 e câteodată puțin obositor, dar nu de ajuns sa te facă sa sari peste paginile respective. O carte care chiar îți facilitează o incursiune în viata unui oraș și a unor oameni obișnuiți, dar a căror viata este ca a noastră, a tuturor: deosebita.
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu