Splendida cetate a celor o mie de sori, o poveste care îmbină istoria cu ficțiunea pentru a ne ruga sa nu renunțăm la lupta contra ignorantei și brutalitatii

Splendida cetate a celor o mie de sori (2007), de Khaled Hussein,  este o carte care mi-a plăcut mult. Este povestea a doua femei, Mariam și Laila, ale căror destine se vor încrucișa la un moment dat al vieții lor și amândouă vor învața multe una de la cealaltă. Vor învața să trăiască împreună în casa soțului lor, sa se împrietenească și sa lupte împreună pentru o viata mai buna, departe de pumnii și loviturile bărbatului care trebuia le iubească.

Cartea ne poarta așadar prin viata celor doua femei, prin copilărie, adolescenta și maturitate, prezentându-ne visurile pe care și le faureste fiecare, speranțele care le incalzesc inima,  și, totodată, modul în care acestea sunt sfărâmate. Este o viata dura pentru femeile din Kabul, iar dacă au ghinionul ca bărbatul cu care sunt căsătorite sa fie, în fond, un primitiv în gândire și comportament, atunci ea devine tragica, femeia devenind un lucru, de care bărbatul se împiedica în fiecare zi.

Am înțeles citind aceasta carte de ce femeile accepta sa poarte burka, de ce aceasta le oferă gradul de siguranță și invizibilitate de care o persoana plina de nesiguranță, incertitudini, temeri, lipsita de conștientizarea propriei valori ca ființă umana, în primul rand, și apoi ca femeie, are nevoie.

Pe lângă destinele celor doua femei, cartea prezintă evenimentele care au compus istoria Afganistanului, etapele pe care aceasta tara le-a parcurs de-a lungul ultimilor treizeci de ani - ocupatia sovietica, jihadul dus impotriva ei, razboiul civil si teroarea si regulile ce frizeaza absurdul instituite de regimul taliban.  Ce mi-a plăcut a fost faptul ca realizezi ce a însemnat fiecare etapa în viata omului obișnuit, ce schimbări a adus mai ales în viata femeilor.  Astfel, femeia a trecut de la o viata normala, când avea voie sa muncească și era tratata ca un cetățean cu drepturi depline, la o viata redusa la stat în casa, îngrijit copii, făcut mâncare și încasat bătaie. Inumanul unor perioade atinge de multe ori trepte maxime, iar nu de putine ori ramai stupefiat si ingrozit de comportamentul grotesc al oamenilor.

Plina, așadar, de informatii cu adevărat interesante din istoria zbuciumata a acestei tari, care se întrepătrund cu întâmplările la fel de dureroase ale vieții femeii din Afganistan, cartea trebuie citita pentru a înțelege mai bine natura umana, modul în care întâmplări care aparent nu te vizează, ajung sa îți schimbe cursul vieții și planurile făcute, și, nu în ultimul rand, faptul ca nu trebuie sa renunti la speranța.

Read more »

Posted in: Hrana pentru suflet

Valea minunilor, de Amy Tan, o carte care m-a dezamagit si pe care o recomand doar celor care CHIAR nu au ce face cu timpul lor

 

"Valea minunilor", (Ed. Polirom, 2015), de Amy Tan, este o carte care m-a dezamagit. Atat de tare incat am renuntat sa o mai citesc de pe la pagina 200. Rar, foarte rar, mi se intampla sa ma opresc din citit inainte de a termina o carte. Am decis insa ca viata e prea scurta, prin urmare, timpul meu prea pretios, pentru a-l risipi cu o carte de povesti pentru adolescente credule si mai mult decat naive.

Am inceput cartea cu mult entuziasm. Actiunea se petrece in Shanghai, in 1912, in casa unei curtezane. Cartea doreste sa introduca cititorul in spatele cortinelor si sa ne spuna povestea unei "curtezane virgine", Violet. Recenziile citite pe diverse bloguri sunt foarte bune, toata lumea este incantata. Ei bine, eu nu sunt. Poate pentru ca sunt la varsta in care nu mai cred in Feti-Frumosi pe cai albi care vin sa salveze printesele adormite. Nu mai cred in happy end-uri fortate. Nu mai imi place sa citesc povesti cu oameni ....hai sa le zicem mult prea naivi. Nu imi place sa ma considere cineva...mult prea naiva si sa imi serveasca niste intamplari despre oameni care nu gandesc prea mult. Nu vorbesc despre acele intamplari spectaculoase despre care iti zici ca totusi exista si in realitate, caci, nu-i asa, viata bate filmul si...cartea, de multe ori. Vorbesc despre acele intamplari care se intanesc doar in literatura de proasta calitate, pe care autorul/autoarea s-a fortat sa le creeze ca sa faca un roman de cateva sute de pagini.
Punctul culminant al prostiei, care m-a determinat sa inchid cartea, a fost cel in care eroina noastra, Violet, declara pe certificatul de nastere al copilului ca mama este sotia amantului ei. Scuza ca avea doar 20 si ceva de ani nu sta in picioare. Am stiut ce se va intampla in continuare, iar pentru mine, un roman prost este cel care nu iti mai ofera surprize in paginile sale, care nu te tine cu sufletul la gura, care nu te lasa sa intuiesti ce va fi dupa ce dai pagina.
Nu, povestea lui Violet, fiica privilegiata a patroanei celei mai exclusiviste case de curtezane din oras, nu este deloc realista. Nici fantezista (daca era, o apreciam, caci imi place genul). Este doar o poveste cu oameni limitati, cu care greu simpatizezi si empatizezi. Nu te poti regasi in modul lor de gandire si in intamplarile din care le este formata viata. Admit ca sunt varste la care lipsa de experienta si imaturitatea in gandire te determina sa iei decizii proaste. La varsta respectiva si eu am luat destule de acest fel. Dar, cu timpul, cresti, te maturizezi, te "destepti", cum obisnuia sa imi spuna cineva.
Cititi, va rog, cartea, si poate reusiti sa vedeti ceva acolo care mie mi-a scapat. Am frunzarit-o pana la sfarsit, stiu in mare ce se mai intampla cu eroina, drumul pe care il parcurge este cu suisursi si coborasuri de acelasi fel ca si mai inainte, asa ca nu imi pare rau ca nu am citit-o cu atentie pana la sfarsit. Timpul, repet, este mult prea pretios, mai ales in zilele noastre, pentru a-l pierde cu povesti pe care nici macar un adolescent contemporan nu le mai accepta.

Read more »