"Breaking Bad" este un serial de exceptie, care te face sa te intrebi care iti sunt propriile limite si ce ai face pentru familia ta daca intr-o zi ai afla ca mai ai cateva luni de trait.
Walter White este un profesor care preda la liceu unor elevi, complet dezinteresati, despre chimie: "chemistry is the study of matter, but I prefer to see it as the study of change". Are o sotie frumoasa, insarcinata cu cel de-al doilea copil, si un baiat adolescent. Are viata unui om obisnuit: serviciu, familie si iarasi serviciu. Pana afla ca este bolnav, iar diagnosticul este unul cumplit: cancer la plamani, inoperabil. Acesta este momentul care il face sa-si analizeze viata si sa se intrebe ce a facut si ce mai poate face pentru familia sa, in scurtul timp care i-a mai ramas. Pentru ca, Walter White duce o viata obisnuita, dar NU este un om obisnuit, ci dimpotriva, este un om foarte inteligent, care la un anumit moment al vietii, a facut o alegere care l-a dus catre viata anosta pe care o duce, si pe care a regretat-o fara incetare, dandu-si seama ca a renuntat la a-si folosi adevaratul potential al mintii si a dobandi siguranta financiara necesara pentru el si familia sa. Acesta este inca un element prin care filmul se aproprie de realitate, caci sunt foarte mult oameni care dintr-un motiv sau altul, isi irosesc resursele de inteligenta si ajung sa duca o viata plina de greutati, cu toate ca prin capacitatea mintii lor ar fi putut sa cucereasca lumea.
Walter realizeaza ca nu mai are nimic de pierdut si decide sa isi foloseasca pasiunea pentru chimie pentru a asigura viitorul familiei sale. Poate fi oare invinovatit pentru asta? Nu toti dorim acelasi lucru? Cati oare dintre noi merg mai departe si pun gandul in fapta? Raspunsul cred ca poate fi dat doar de cei care ajung intr-o situatie fara iesire, ca aceea a lui Walt. Altfel, am "discuta discutii", vorba unui profesor al meu care puncta astfel acele discutii cu multi de "daca" si "poate".
Asadar, ce poate face un chimist extraordinar, pe moarte, pentru a face cat mai repede cat mai multi bani?! Metamfetamina, binenteles, dar nu de orice fel, ci de cea mai buna calitate, cu un grad de puritate de 98%, neatins de nimeni, de unde si culoarea albastra, care va deveni un marker à la Walt. Iar de aici incepe aventura vietii sale si lupta sa pe toate planurile: cu ceilalti traficanti, cu familia sa, de care incearca sa ascunda aceasta noua sursa de venit, dar mai ales cu sine, cu principiile sale morale, cu ceea ce stia pana atunci ca e bine si ca e rau. Incet, incet, fortat de imprejurarile pe care alegerea sa de a porni pe acest drum le provoaca, il scoate la iveala pe Heisenberg, "eul" extrem de inteligent, diabolic, calm, calculat, care pregateste unele din cele mai "destepte" si totodata, sangeroase, planuri de atac contra adversarilor sai pe care le-am vazut pana acum prin filme sau carti. Fin psiholog si cu o sclipitoare minte de sahist, manipuleaza si isi socoteste cu atentie miscarile care il duc intr-un final sa castige mai mult decat suficient. Dar nu se opreste, cu toate ca are ocazia, de mai multe ori. Face atat de bine totul, incat la un moment dat depaseste granita dintre "I need to do this" si "I want to do this", ajungand astfel sa isi satisfaca propriul orgoliu si dorinta de afirmare.
Filmul este genial si dintr-un alt punct de vedere: actorul, Bryan Cranston, reuseste de minune sa creeze senzatia ca ai de-a face un om obisnuit, care nu a omorat o musca in viata sa; tot el reda apoi pasii pe care ii parcurge Walt in transformarea sa in ucigasul cu sange rece care isi "termina" toti dusmanii prin cele mai ingenioase planuri. Bryan reda atat de natural totul, gesturile, vocea, privirea, limbajul corpului, incat reusesti sa intelegi gandurile lui Walt, ezitarile sale, lupta sa interioara intre ce e corect si ce nu; totodata, intelegi si de ce face ce face, de ce alege ce alege, intelegi ca, asa cum se intampla si in realitate, cateodata esti dus de val si actionezi dupa primul impuls, cel de supravietuire, iar altadata, alegi, in deplina cunostinta de cauza, calea gresita, stiind ca nu mai ai cum sa dai inapoi sau ca nu mai vrei sa te opresti. Te mai poti, oare, opri? Daca judeci la rece, raspunsul ar fi da, binenteles, mereu avem posibilitatea sa zicem da sau nu. Dar oare chiar asa e? Chiar avem aceasta optiune? Cred ca in adancul nostru, cu totii stim ce am vrea cu adevarat sa facem, iar ezitarile vin din constiinta noastra, din tot ceea ce stim si am invatat ca e bine sau rau, din punct de vedere al societatii sau al preceptelor morale. Dar atunci cand acestea nu mai conteaza, cand stim sigur ca drumul nostru se termina in cateva luni, ca lasam in urma pe cei pe care ii iubim fara a le asigura siguranta fiananciara pe care le-o dorim, oare atunci vom mai avea aceste ezitari? Binenteles, nu conteaza doar siguranta financiara pe care o lasam in urma noastra. Conteaza si parerea celor dragi despre noi, felul de amintire pe care le-o imprimam in memorie. Exista oameni, insa, cu un puternic simt al realitatii, care stiu ca "banii nu aduc fericirea, dar te-ajuta sa intretii iubirea", vorba cantecului...Pentru acestia, vorbele romantate despre o viata saraca dar curata sunt demontate de o realitate cruda, in care daca nu dai plicul, mori in sala de asteptare la spital, asa cum se intampla pe la noi. Poate daca Walt s-ar fi oprit dupa ce obtinea suma dorita, 737 000$, calculata de el insusi pentru nevoile viitoare ale familiei sale, am fi rezonat si iertat mai usor faptele sale, motivate strict de grija familiei. Insa, dupa acest punct, motivatia sa se schimba: descopera ca este bun la ceea ce face (lucru pe care il recunoaste cu satisfactie la final "I was good at it"), ca ii place sa castige joc dupa joc si ca vrea tot mai mult: "I am in the empire bussiness". Din acest moment, ambitia, orgoliul, mandria pun stapanire pe Walt, iar el refuza sa recunoasca si inevitabil, isi primeste pedeapsa. Si in aceste conditii, insa, ne putem regasi in Walt, fie ca vrem sau sa nu admitem. Walt reprezinta, pe tot parcursul filmului si in toate ipostazele sale, acea parte care exista in fiecare dintre noi care vrea tot si sa arate ca e cel mai bun, prin orice fel de mijloace. Cei mai multi dintre noi isi reprima insa aceste ganduri si porniri, din diverse motive.
Familia lui Walt nu reuseste sa inteleaga motivele sale, si acesta este un lucru perfect normal, asa s-ar intampla si in realitate, cu majoritatea dintre noi. Se desparte de sotie iar fiul ajunge sa il urasca. Au insa siguranta financiara.
Spre deosebire de alte seriale care nu se mai termina si ajung, inevitabil, o pura fantezie, Breaking Bad se sfarseste dupa doar 5 serii, cu o multime de premii la activ, cu o audienta formidabila (un scor Metacritic de 99 din 100), fiind desemnat unul din cele mai bine scrise si vizionate seriale din toate timpurile. Prin urmare, inca un plus pentru creatorul lui, care a stiut sa termine lucrurile la timpul lor, reusind sa lase in inima si memoria fanilor o amintire remarcabila. Secventa de final este de mare efect: este sfarsitul unei vieti care a inceput intr-un laborator si care se termina tot acolo, emanand acea "special love I have for you, my baby blue".
Un memento cu unele din cele mai bune replici ale lui Walt, acest personal antagonic care te vrajeste, pe care vrei sa il urasti, dar nu poti, si ajungi sa il iubesti, fie doar si pentru faptul ca iti arata cum ar fi daca la un anumit moment din viata am face altfel decat ne-ar spune constiinta:
Kijk-Cubus din Rotterdam reprezinta un ansamblu de case cubice locuite sau transformate in birouri. Unul din punctele de interes ale orasului, atrage prin forma ciudata pentru o casa, punand imaginatia la lucru incercand sa ghiceasca interiorul si viata de zi cu zi in aceste locuinte fanteziste.
Posted in:
Hoinari prin lume
Cascada de piatra Hierve el Agua din Mexic reprezinta unul
dintre cele mai spectaculoase obiective naturale ale Mexicului. Desi Hierve el Agua se traduce prin "apa care fierbe", cascada pare, din departare, inghetata, ceea ce sub soarele torid din Mexic este imposibil de imaginat. Este vorba de fapt despre o formatiune calcaroasa formata prin scurgerea apelor puternic mineralizate pe pantele abrupte ale
dealului, acest fenoment fiind intalnit intr-un singur alt loc pe glob, la Pamukkale, Turcia.
Chefchaouen este un orasel din Maroc cu strazi stramte si intortocheate, supranumit Orasul Albastru, fiecare cladire fiind vopsita in nuante ale acestei culori. Considerat sacru, multa vreme turistii nu au avut voie sa il viziteze, ceea ce a permis ca oraselul sa isi pastreze traditiile si obiceiurile fara a se transforma intr-o masina de atras turisti si facut bani. Mai multe imagini despre acest mic safir al Marocului gasiti aici
Am gasit pe net un site care ofera o idee de cadou ce mi s-a parut interesanta: aranjamente florale cu trandafiri naturali stabilizati(!) care isi pastreaza prospetimea 3 ani! 
"Mi-ai provocat toate simturile
Imi plac foarte mult mierea si scortisoara. Am multe retete de prajituri si mancaruri cu cele doua ingrediente minune. De aceea, mi s-a parut foarte interesant acest articol in care se dau fel si fel de combinatii de miere si scortisoara pentru tratamentul a numeroase afectiuni: raceala si gripa, indigestie, colesterol ridicat, artrita, caderea parului, dureri de dinti, sterilitate, ulcer, gastrita, obezitate, cancer, boli de piele. In plus, un ceai pe zi cu miere si scortisoara incetineste procesul de imbatranire, pielea mentinandu-se elastica si catifelata. 
Intr-o binemeritata pauza de 10 minute de la scris, astazi am facut un desert delicios, ce imi satisface pe deplin pofta de dulce, in special de ciocolata, si care este, si asta e, intr-adevar, deosebit la el, pe deplin sanatos! Pe langa faptul ca e homemade, absolut toate ingredientele sale sunt din gama celor recomandate de toti nutritionistii, aducand un aport de vitamine extrem de util organismului nostru, mai ales in perioada aceasta din an. Asadar, desertul meu, pe care l-am gasit pe unul din blogurile mele culinare preferate, contine:
Zilele trecute impartaseam unor prieteni dragi impresiile din vacantele din tara si despre diverse locuri de poveste pe care am avut norocul si inspiratia sa le vizitez. Printre altele, am incercat sa raspundem la intrebarea: Care drum este mai frumos, Transfagarasanul sau Transalpina? Ambele drumuri prin munti sunt fascinante, te poarta intr-o lume a uriasilor, in care te simti mic, insignifiant in raport cu maretia naturii care ti se dezvaluie la fiecare pas spre inaltimi.
copil ce isi deschide cadourile primite de ziua lui. Asadar, Transfagarasanul, cu ale sale curbe stranse, sau Transalpina, cea mai inalta sosea din Romania (2145 m in Pasul Urdele)? Deoarece nu am putut sa dam un raspuns clar la intrebarea de mai sus, am hotarat ca anul viitor sa le parcurgem inca o data, poate poate reusim sa alegem. Si daca nu reusim nici la anul, atunci peste doi ani, si tot asa....:)
Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?... Profilul acestor doi ochi (uniţi - în
Templul sărutului)?... Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne
oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?... Numai amintirea
ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni
şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului
reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.
Voi participa pentru prima data la competitia SuperBlog! M-a atras ideea acestui concurs de articole pe diverse teme propuse de organizatori, aceeasi tema dand nastere la o multitudine de puncte de vedere. Va fi interesant sa vedem in cate moduri poate fi interpretat un lucru, vazut prin prisma celor 167 de bloggeri inscrisi in momentul de fata. Personal, voi incerca sa scriu cu mult entuziasm si din suflet, corespunzator cu propriile conceptii si principii dupa care ma ghidez si in viata de zi cu zi. So, wish me luck! :)
Vatra Dornei mi-a parut in acest an o statiune plina de soare si de turisti, in special bunici si bunicute, cu nepoti sau fara. Multa forfota pe strazi si in parcul statiunii, unde toate bancile erau ocupate de cei care se odihneau si sperau in acelasi timp la o vizita a unei Mariane, deoarece, asa cum se stie, toate veveritele din parcul statiunii poarta numele Mariana. 
De pe fiecare alee a parcului rasuna sunetul de nuci ciocnite pentru a atrage veveritele curioase si pofticioase. Dupa o ora de plimbat si lenevit prin parc, am hotarat sa plec, cu parere de rau ca nu am reusit sa salut niciuna din aceste mici vietati simpatice. Insa, chiar la iesirea din parc, am avut noroc: o Mariana a coborat dintr-un copac, a analizat situatia de pe aleea aglomerata, pandind cel mai bun moment pentru a o zbughi printre picioarele trecatorilor si a se urca in pomul de vizavi. Am reusit sa surprind in poze toata aceasta aventura :) care mi-a alungat parerile de rau si mi-a readus zambetul.
Nu am plecat din parc fara a vizita biserica Sfanta Treime, si ma bucur foarte mult ca am facut acest lucru, deoarece am ramas uimita de frumusetea picturii si impresionata de arhitectura deosebita a acestei biserici, care mi-a parut la fel de mare si de spectaculoasa precum Catedrala Mitropolitana din Iasi sau Timisoara. Biserica ares sapte turle simbolizand cele Sapte Taine ale Bisericii si 13 cruci care simbolizeaza pe cei 12 apostoli, iar la demisol se gaseste un paraclis, librarie religioasa si expozitie de icoane. Cu toate ca ma aflam in tinutul Manastirilor si vizitasem zeci de biserici inainte, biserica din Vatra Dornei a reusit sa imi taie respiratia si sa ma copleseasca prin grandoarea ei. 
Un top al celor de la The World Geography privind cele mai frumoase si spectaculoase cascade din lume, situeaza pe locul I cascada Bigar din Parcul Naţional Cheile Nerei - Beusnita. Intr-adevar, stanca sub forma de con, acoperita de muşchi, peste care cade apa raului Minis, formeaza o cascada micuta, dar fantastica, ce da impresia unei rochii de printesa, ce pluteste pe valsul apei in dansul etern al Creatiei. Prin urmare, daca nu ati vazut-o deja, nu ratati cascada Bigar ce se afla in dreptul indicatorului Paralela 45 pe drumul naţional DN57B de la Oravita spre Baile Herculane.
Am descoperit Salina Cacica in urma unei cautari pe net de pe terasa pensiunii in care eram cazati in Pojorata. Am aflat astfel ca la 18 km de Gura Humorului se afla aceasta salina data in exploatare in 1798, in zona fiind dovezi arheologice ale uneia din cele mai vechi exploatari de sare recristalizata din
saramura (prin fierbere și evaporare) din Europa, datata din neoliticul timpuriu. Am hotarat sa o vizitam, gandindu-ne ca o "gura" de aer sarat nu poate fi decat binevenita.
romantica, si singurele pentru care as mai vizita mina inca o data. 
Cum am ajuns la aceasta cafea? Rasfoiam zilele trecute un blog culinar pe care il citesc cu drag si ale carui fotografii sunt foarte bine realizate, simtul artistic al lui Edith avand ca rezultat aranjamente bine-gandite, in ton cu reteta prezentata, si culori vii, care te imbie la gatit. Astfel am dat peste reteta de cupcakes cu mascarpone si apa de flori de portocal (a carei fotografie e super!), o reteta simpla dar cu un ingredient pe care nu l-am mai folosit pana acum, si anume apa de flori de portocal. Asa ca am pornit in cautarea acesteia, Edith specificand ca a cumparat-o de la Mega Image. Tot aici am gasit-o si eu, ultima sticla de pe raft! :)
Imi sta in obicei sa caut pe net mai multe informatii despre un produs pe care nu l-am mai folosit pana in acel moment, sa vad cum poate fi utilizat si ce beneficii poate
avea asupra sanatatii noastre. Am aflat astfel ca apa de flori de
portocal poate fi folosita in aromoterapie, generand un somn linistitor,
in scop culinar, dar si cosmetic, avand un efect hidratant si
revigorant, in special pentru tenul uscat si sensibil. Culinar, se foloseste la prepararea bomboanelor, budincilor, prăjiturilor, cremelor si băuturilor. Am ajuns astfel la cafeaua alba, "ahwah baida" in limba libaneza, si care nu, nu este cu mult lapte, asa cum poate ne asteptam. Nu contine nici cafea :), asa ca este impropriu spus "cafea". 
Nu stiu de ce, timp de foarte multi ani, am crezut ca "Numele trandafirului", scrisa de Umberto Eco, este o carte "grea", care "trebuie" citita pentru ca se regaseste in lista celor 100 de carti care nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca noastra interioara. Citisem cateva pareri emise de cei care citisera cartea, care nu o puneau intr-o lumina prea buna, scotand in evidenta multimea discutiilor filosofice, a elementelor de natura religioasa, a nenumaratelor citate in latina (limba cu care m-am intersectat undeva prin clasa a VII-a cred, dar fara sa lase asupra mea vreo urma care sa imi aminteasca de acea intalnire), de elementele de istorie pe care autorul le imbina atat de bine cu evenimentele fictive incat este imposibil sa le mai deosebesti; cu alte cuvinte, de toate acele elemente care fac din aceasta carte o capodopera a literaturii universale, care nu este pe placul si, mai ales, pe intelesul tuturor. 
Prima intrebare: a fost sau nu Iisus sarac? Intrebare foarte importanta, deoarece de raspunsul ei depinde organizarea bisericii: cei ce sustineau ca Iisus a fost sarac, doreau ca biserica sa fie la randul ei saraca, sa renunte la bunurile pamantesti (bani, terenuri, etc) si sa nu mai intervina in deciziile statului; cei ce sustineau ca Iisus nu a fost sarac, ca a detinut bunuri, ca simpla folosire a unui bun inseamna ca il detii (de ex, hainele pe care le imbraca, desi erau date de catre oamenii din jurul lui, ii apartineau ca si bun), doreau, binenteles, o biserica bogata si puternica. Cred ca stim cum s-a raspuns pana la urma la aceasta intrebare, nu? 
"Aristotel vede inclinarea spre ras ca pe o forta buna, care poate avea si o valoare de cunoastere, cand prin enigme rafinate si metafore neasteptate, spunandu-se totusi lucrurile altfel decat sunt, ca si cum ar minti, ne obliga de fapt sa le privim mai bine si ne face sa spunem: iata, chiar asa stau lucrurile, si eu nu stiam". In finalul cartii, aceste cugetari ale lui Aristotel sunt pierdute pentru totdeauna, arzand in focul care cuprinde intreaga abatie, purificand-o. Rasul, insa, a invins focul si timpul!
Postări
18:37
